Ministrul de externe al Ucrainei: Nu vom ceda Crimeea
‘Crimeea este şi va fi teritoriu ucrainean şi nu vom ceda Crimeea nimănui’, a spus Desciţa, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Kiev.
Totodată, Desciţa a cerut trimiterea de observatori internaţionali la referendumul pe tema reunificării cu Rusia care se va desfăşura în Crimeea la 16 martie, însă a insistat că ţara sa nu recunoaşte legitimitatea acestui plebiscit, notează EFE. ‘Orice decizie (rezultată în urma) acestui referendum va fi ilegală şi nu avem alte opţiuni decât să protestăm şi să anunţăm comunitatea internaţională că rezultatele acestuia nu vor produce efecte. Totuşi, insistăm să participe la el observatori internaţionali’, a spus Desciţa.
El a mai precizat totuşi că ‘deocamdată nu există o decizie pe această temă a Uniunii Europene şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)’, organizaţii care ar fi în măsură să trimită observatori.