Ministru grec: Reformarea sectorului public al Greciei este o sarcină titanică

Reformarea sectorului public din Grecia este "o sarcină titanică" şi de durată, a declarat luni ministrul Reformei Administrative, Antonis Manitakis, citat de publicaţia Kathimerini.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 17:45
Ministru grec: Reformarea sectorului public al Greciei este o sarcină titanică

Într-un discurs ţinut cu câteva zile înainte de revenirea reprezentanţilor troicii creditorilor în Grecia, Manitakis a părut că pledează pentru mai mult timp pentru finalizarea evaluării personalului şi introducerii unui sistem de mobilitate, prin care angajaţii vor putea fi transferaţi din departamentele supraaglomerate în cele în care este deficit de personal.

„Reforma administrativă este o sarcină titanică, nu poate avea loc de pe o zi pe alta sau prin magie. Este nevoie de mult timp întrucât odată cu reforma trebuie să se schimbe şi practici, atitudini bine înrădăcinate”, a spus ministrul în timpul unei conferinţe la Atena.

Manitakis a arătat că Grecia intră în a doua etapă a reformei administrative, care constă în reorganizarea departamentelor, crearea unei noi structuri organizatorice şi evaluarea personalului.

Reducerea numărului de funcţionari publici va fi unul dintre subiectele de discuţie, la revenirea delegaţiei Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI în Grecia, în această săptămână

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană (CE) a anunțat marți că va înăspri restricțiile cu privire la importurile de oțel, începând de luna viitoare, în încercarea de a proteja sectorul siderurgic european de......
Furnalul de la combinatul Liberty Steel Galaţi va fi repornit în scurt timp. Avem angajamentul companiei – Ministrul Economiei
Furnalul de la combinatul Liberty Steel Galaţi va fi repornit în scurt timp. Avem angajamentul companiei – Ministrul ...
Combinatul Liberty Steel de la Galaţi a început aprovizionarea şi avem angajamentul din partea acestei companii că în ...
Criză aluminiu – Cât a importat şi cât a exportat Uniunea Europeană, în 2024
Criză aluminiu – Cât a importat şi cât a exportat Uniunea Europeană, în 2024
Uniunea Europeană (UE) a importat anul trecut aluminiu şi articole conexe în valoare de 29,5 miliarde de euro, în timp ...
Stanleybet a listat pe bursă o emisiune de obligațiuni în valoare totală de 14,8 milioane de lei
Stanleybet a listat pe bursă o emisiune de obligațiuni în valoare totală de 14,8 milioane de lei
Stanleybet Capital, societate de tip holding care integrează și coordonează o rețea de agenții de pariere sportivă ...