Ministrul Agriculturii a cerut ANSVSA să controleze la frontiere camioanele cu fructe şi legume ce intră în ţară

Economica.net
20 01. 2016
gethumb_19547400

‘Ştim cu toţii că sunt mari probleme cu ceea ce pătrunde în ţară pe fructe şi legume, la preţuri mici, şi care nu răspund cerinţelor. Am avut discuţii cu producătorii şi cu Autoritatea Veterinară şi este cert că trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru a proteja consumatorul şi producătorul român. În acest sens, am dispus la ANSVSA, pentru că am în coordonare ANSVSA, să declanşeze controalele la frontieră. Prima reacţie a fost că o astfel de analiză, după ce se prelevează, durează 20 de zile. Am zis că este probabil o glumă, pentru că în 20 de zile camioanele s-au descărcat, marfa a fost vândută şi populaţia a fost deja afectată de aceste produse nesănătoase. Ulterior, au revenit şi au spus că o să accelereze acest proces’, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, adăugând că răspunsul în cazul unei probe nu ar trebui să dureze mai mult de două zile.

Irimescu a precizat că derularea acestei activităţi presupune respectarea cerinţelor europene, care arată că un control la frontieră se efectuează într-un anumit procentaj, pe bază de analize de risc şi ori de câte ori este nevoie, şi mai ales când sunt informaţii care indică faptul că s-ar putea să existe un risc chiar şi pentru transporturile ce vin din spaţiul comunitar, nu doar din ţările terţe.

‘Chiar aseară mi s-a comunicat că din 16 teste nu a fost niciunul cu probleme, dar sunt prelevate sute de probe, chiar peste o mie de probe. Sper, însă, să extindem această procedură pentru că experţii mi-au spus că de multe ori ceea ce ajunge în ţară nu doar că nu respectă nişte cerinţe, dar nici documentele nu sunt corespunzătoare. Aşa că există riscul ca şi ceee ce vine din Uniunea Europeană, deci din comerţul intracomunitar, să fie cu probleme. Trebuie să fiţi convinşi că, atunci când export pe piaţa europeană, sunt controlat foarte bine de colegii din celelalte state europene. Nu ştiu de ce nu ar trebui să fac şi eu la fel şi să mă asigur că se respectă toate procedurile şi toată documentaţia este verificată corect’, a adăugat şeful MADR.

Controalele efectuate la vamă nu vor viza doar partea de reziduuri, ci şi partea de produse chimice, pesticide şi insecticide din legume şi fructe, însă, conform regulamentelor europene, organele de control de la vamă pot efectua doar controale aleatorii, iar procentajul nu trebuie să depăşească 5% din totalul produselor care intră în ţară.

‘Nu uitaţi că 16 probe din câteva sute de analize prelevate nu înseamnă nimic. Vă reamintesc că, în 2012, când am apucat să controlăm rapid, am decelat câteva camioane cu grapefruit din Turcia. Controlul este aleatoriu, pentru că nu se poate controla 100%. De obicei, procentajul este 5%, deci foarte mic. Sigur, mi-aş dori ca să se realizeze un procentaj mai mare, dar asta, conform legislaţiei europene, numai în situaţia în care ai o analiză de risc care îţi indică efectiv acest lucru şi eu nu cred că ANSVSA a efectuat această analiză de risc’, a mai spus ministrul Agriculturii.