Irimescu a susţinut la Luxemburg o schemă de ajutor excepţional pentru domeniile afectate de embargoul impus Rusiei

Economica.net
28 06. 2016
achim_1_80000700

Irimescu a participat luni, la Luxemburg, la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), unde cel mai important şi dezbătut subiect aflat pe ordinea de zi a vizat situaţia pieţei şi măsurile de sprijin pentru domeniile afectate de criză (lapte, carne de porc, legume-fructe), ca urmare a embargoului prelungit impus de Federaţia Rusă faţă de statele membre UE, situaţia internaţională, etc.

‘Ministrul Irimescu s-a raliat poziţiei manifestate de mai mulţi miniştri ai Agriculturii, subliniind necesitatea alocării de noi fonduri din bugetul UE şi solicitând introducerea de măsuri care să producă efecte reale, respectiv acordarea unei noi scheme de ajutor excepţional pentru acoperirea parţială a pierderilor de venit în sectoarele vizate. În acest sens, ministrul român a solicitat ca noile măsuri să se adreseze tuturor fermierilor din UE, atât acelora care au realizat supraproducţii la nivelul UE (Germania, Franţa) şi sunt încurajaţi să şi le diminueze, cât şi fermierilor care n-au realizat supraproducţii şi nu au pus presiune suplimentară pe piaţa comunitară (cazul României, Bulgariei etc), dar care au fost afectaţi de criză, la rândul lor, prin preluarea afluxului de produse care n-au putut fi absorbite de pieţele externe’, se menţionează în comunicat.

Achim Irimescu a arătat că acest ajutor este esenţial pentru producătorii români din sectorul carne de porc şi lapte, cu atât mai mult cu cât o bună parte din aceste ferme au realizat modernizări şi extinderi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), fiind constrânşi să-şi respecte angajamentele convenite cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi cu băncile către care au de returnat credite. În plus, lipsa finanţării în plină criză poate periclita serios obiectivul strategic de restructurare a sectorului laptelui prin asocierea în cooperative, iar în zonele defavorizate montane/colinare, cu tradiţie în creşterea animalelor şi cu alternative de venit limitate, rămânerea fermelor în activitate este dependentă de acordarea acestor ajutoare financiare de criză.

Propunerea ministrului Irimescu pentru fermele mici din zonele montane a fost impunerea obligativităţii de colectare a laptelui materie-primă de la nivel local, precum şi creşterea cuantumului de colectare locală pentru schema ‘Lapte în şcoli’, măsuri capabile să conducă la capitalizarea acestora, fără implicaţii de finanţare suplimentare ale UE.

De asemenea, s-a stabilit ca şocul şi pierderile crizei să nu fie suportate numai de către producători, ci să fie absorbite şi de către procesatorii şi retailerii de pe lanţul alimentar.

O altă măsură discutată şi agreată de către miniştrii Agriculturii a fost creşterea valorii ajutorului de minimis de la 15.000 euro cât este acum, la 30.000 euro.

La finalul discuţiilor s-a stabilit ca în luna iulie Comisia Europeană să propună un pachet financiar pentru măsurile convenite, care să ajute în mod real producătorii din domeniile afectate de criză. Propunerea va fi prezentată în Consiliul Agricultură din 18 iulie de la Bruxelles.