Ministrul Agriculturii: Ar trebui să fim preocupaţi toţi de consumul de produse locale
Acesta a menţionat că sprijinul autorităţilor centrale trebuie dublat de cel al autorităţilor locale.
„Pe lângă efortul pe care îl face ministerul pentru aceste lucruri, cel mai important rol de sprijin îl au autorităţile publice locale. Fiecare zonă, fiecare judeţ, fiecare localitate are o anumită specificitate. Se cunosc mai bine care sunt brandurile locale, care sunt preocupările agricultorilor şi ale celor din industria alimentară locală. Dacă sprijinul care vine de la nivel naţional este dublat de cel de la nivel judeţean sau local, atunci rezultatele vor fi mult mai bune”, a declarat Adrian Oros.
În context, ministrul a subliniat nevoia de creare a unui lanţ de distribuţie pentru produsele româneşti.
„Toţi cei care acum sunt pe piaţă sau vor apărea, fie că sunt producători individuali sau cooperative, dorim să îi încurajăm să intre în acest lanţ. Aici poate să intervină statul să îi organizeze astfel încât în câţiva ani să poată face colectare, depozitare şi distribuţie, după care statul trebuie să se retragă, iar ei să îşi facă treaba. Nu avem nimic cu retailerii, respectăm toate lanţurile de retail, dar pentru produsele româneşti, în afară de promovarea pe care trebuie să o facem şi noi sau autorităţile publice locale, trebuie să creăm acest lanţ de distribuţie”, a declarat Oros.
Ministrul Agriculturii efectuează, vineri, o vizită de lucru în judeţul Iaşi, fiind însoţit de ministrul Mediului, Costel Alexe.