Ministrul Agriculturii: Cercetarea în domeniul agricol din România este în colaps

Economica.net
14 07. 2016
agricultura_1_38682100

‘Fără tehnică modernă şi fără rezultatele cercetării, nu se mai poate progresa. Deja performanţa în România la fermierii mari a ajuns la maximum. E clar că de aici înainte avem nevoie de rezultatele cercetării. Din păcate, cercetarea în România este în colaps, are datorii de aproape 200 de milioane de lei. Salariile sunt de mizerie. Un cercetător cu experienţă câştigă 1.000- 1.400 de lei pe lună’, a afirmat Irimescu.

El susţine că Guvernul lucrează la un proiect de restructurare a sistemului de cercetare, care presupune înfiinţarea unui Institut Naţional de Cercetare, care să preia în administrare, de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), toate unităţile specializate în cercetare. Institutul ar urma să aibă 40 de angajaţi, ‘care să facă gestiunea corectă a cercetării’.

Ministrul Agriculturii mai afirmă că, prin actul normativ propus de Guvern, datoriile staţiunilor de cercetare vor fi anulate, iar salariul net al unui cercetător va ajunge la minim 3.000 de lei.