Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Am obţinut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro pentru sectorul vegetal și pentru sectoarele suin și avicol

Fermierii vor primi suma de 100 de euro promisă în sectorul vegetal şi cel zootehnic, odată cu obţinerea unor fonduri suplimentare necesare achitării acestui ajutor, a anunţat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 15 mai 2024, 17:13
Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Am obţinut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro pentru sectorul vegetal și pentru sectoarele suin și avicol

„Ne-am onorat angajamentele luate în faţa fermierilor. Am obţinut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro/ha, pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol. Bugetul total este acum de 1,86 miliarde de lei, astfel încât toţi beneficiarii eligibili vor primi ajutorul de 100 de euro. Fondurile vor fi distribuite astfel: peste 1,53 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal, peste 141 de milioane de lei pentru crescătorii de porci şi peste 181 de milioane de lei pentru crescătorii de păsări”, a subliniat Barbu, într-o postare pe pagina oficială de Facebook a ministerului.

Acesta a precizat că, „aşa cum Guvernul a promis”, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre, iar actul normativ care permite efectuarea plăţilor este pregătit şi va fi adoptat în următoarea şedinţă de guvern.

„Imediat, centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură vor efectua plăţile către toţi beneficiarii eligibili. Ne ţinem de cuvânt şi ne respectăm toate angajamentele luate în urma discuţiilor cu reprezentanţii fermierilor. Le mulţumesc fermierilor pentru încredere! Acest Guvern respectă munca fermierilor noştri şi susţine afacerile româneşti care produc hrană sănătoasă!”, a mai scris Barbu pe pagina de socializare.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...