Ministrul Agriculturii Florin Barbu: România este împotriva tratatului de liber-schimb încheiat de Comisia Europeană cu Mercosur

România se opune acordului de liber-schimb cu ţările din blocul Mercosur, având în vedere că acesta va aduce prejudicii semnificative sectorului agroalimentar şi fermierilor români, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
AGERPRES - S, 01 mart. 2025, 12:44
Ministrul Agriculturii Florin Barbu: România este împotriva tratatului de liber-schimb încheiat de Comisia Europeană cu Mercosur

„România este împotriva acestui acord. Fermierii români vor fi afectaţi. Eu am solicitat comisarului (Christophe Hansen, comisar european pentru Agricultură – n.r.) să dea Agriculturii o perioadă de tranziţie de trei ani în cadrul acestui acord. Încă sunt în discuţii la nivelul UE, nu s-a luat nicio decizie. De aceea, avem nevoie de un şef de stat care să-şi asume poziţia împotriva Mercosur. Acesta este pilonul cel mai important pe care trebuie să-l facă preşedintele care va fi ales de către români: să fie împotriva Mercosur”, a declarat, pentru Agerpres, Florin Barbu.

Acesta a precizat că, iniţial, majoritatea statelor UE au fost împotriva acordului, dar în prezent Italia are o altă abordare.

„Dacă ar fi de acord Italia ar cam avea majoritate. În opinia mea, Comisia Europeană nu cred că îşi va permite, dacă nu are o majoritate largă, să aprobe Mercosur. Vă spun că, în cazul în care trece Mercosur, eu nu voi mai semna, unde este nevoie de unanimitate, nu voi mai vota nimic. Le spun clar acest lucru în Consiliul de Miniştri”, a transmis şeful MADR.

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) a transmis recent, în cadrul reuniunilor desfăşurate la Bruxelles, la COPA-COGECA, că România se opune Acordului Mercosur în forma sa actuală, din cauza prejudiciilor aduse sectorului agroalimentar românesc. În acest context, reprezentanţii organizaţiei au transmis că, în cazul în care nu va fi întrunit pragul minorităţii de ţări reprezentând 35% din populaţia UE pentru a bloca acordul, Parlamentul naţional şi reprezentanţii români din Parlamentul European nu îl vor ratifica, evitând astfel aplicarea sa cel puţin până în 2030.

„Deşi se discută despre măsuri compensatorii, acestea ar fi insuficiente în raport cu impactul negativ şi nu ar ajunge la cei mai afectaţi”, a menţionat AAC într-un comunicat transmis către Agerpres.

În cadrul discuţiei cu Leopoldo Rubinacci, director general adjunct la DG Trade pentru România, AAC a solicitat ca în viitorul acord de liber schimb să fie extinsă lista sectoarelor sensibile cel puţin cu grâu şi orz pentru care nu există nici o limită, importându-se din Ucraina circa 7% din producţia europeană, reintroducerea contingentelor tarifare la nivelul cantităţilor existente înainte de război şi mobilizarea Ucrainei să reia pieţele de desfacere anterioare.

În data de 27 februarie, fermierii români s-au solidarizat cu colegii lor europeni din Cehia, Slovacia, Ungaria şi Austria, care au declanşat proteste împotriva politicilor agricole europene inechitabile, a importurilor masive de produse agricole din ţări terţe şi vitalitatea unui buget distinct şi puternic pentru PAC 2028-2034.

Potrivit Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, fermierii români se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi colegii lor europeni: distorsiuni ale pieţei cauzate de importurile scutite de taxe vamale din Ucraina, impactul nociv al acordului comercial UE-Mercosur asupra competitivităţii producţiei agricole europene, creşterea poverii birocratice impuse de reglementările de la Bruxelles şi lipsa prevederilor concrete despre un buget PAC distinct şi puternic din Viziunea privind Viitorul Agriculturii din UE.

„Aceste măsuri pun în pericol securitatea alimentară, distrug lanţurile de aprovizionare locale şi afectează veniturile fermierilor europeni”, au transmis reprezentanţii Alianţei.

În acest context, AAC solicită factorilor de decizie din România şi UE: anularea acordului UE-Mercosur, care ar permite importuri masive de produse agricole din America de Sud, afectând grav competitivitatea fermierilor europeni; renegocierea relaţiilor comerciale UE-Ucraina, pentru a proteja piaţa agricolă europeană şi a asigura condiţii echitabile de concurenţă; garantarea unor politici agricole echitabile, care să asigure o protecţie reală a pieţei interne şi a fermierilor europeni; reducerea birocraţiei şi a reglementărilor excesive impuse de Bruxelles, care îngreunează activitatea agricolă.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, declara în data de 22 februarie, înainte de deschiderea celui de al 61-lea Salon al agriculturii de la Paris, că Franţa continuă să caute o „minoritate de blocaj” în cadrul Uniunii Europene asupra acordului de liber-schimb cu ţările sud-americane din Mercosur, a relatat AFP.

„Agricultorii noştri nu pot fi variabila de ajustare a puterii de cumpărare (…), nici variabila de ajustare a acordurilor agricole. Şi din acest motiv ne opunem acordului cu Mercosur aşa cum a fost semnat”, a declarat atunci şeful statului francez.

Parisul se opune acordului cu Mercosur, estimând că blocul sud-american trebuie să respecte normele în vigoare în UE pentru a evita o concurenţă neloială.

Destinat liberalizării schimburilor între UE şi cinci ţări din America latină, acest tratat comercial a fost semnat pe 6 decembrie 2024, dar trebuie să fie ratificat pentru a fi aplicat. „Este un text prost aşa cum a fost semnat. Şi deci vom face totul pentru ca să nu-şi urmeze drumul, pentru a proteja această suveranitate alimentară franceză şi europeană”, a mai spus preşedintele francez înainte de deschiderea Salonului agriculturii.

Pentru a fi ratificat, acest acord de liber-schimb trebuie să fie aprobat de cel puţin 15 state membre reprezentând 65% din populaţia UE, iar apoi să întrunească o majoritate în Parlamentul European.

Creat în 1991, Mercosur, abreviere de la „piaţa comună a sudului”, reuneşte cinci ţări – Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi din 2023 Bolivia (care nu este vizată de acord). Un alt stat membru, Venezuela, este suspendat din 2016.

Te-ar mai putea interesa și
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
Țară obișnuită deja cu proiectele - gigant, China a demarat în această vară construcția unui baraj - mamut care necesită de șaizeci de ori mai mult ciment decât barajul Hoover, mai mult......
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul încheierii tratatului UE-SUA, dar dă asigurări că povestea nu se va încheia aici
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul ...
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul joi premierul francez Francois ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de lei prin PNRR. Cea mai mare sumă din ultimii ani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat joi că în ultimele cinci săptămâni au fost plătite 700 de milioane ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a ...