Ministrul Agriculturii: În trei, patru ani numărul de porci Bazna și Mangalița va ajunge la un nivel care să asigure stabilitatea raselor

Economica.net
21 08. 2020
mangalita_62932200

„Programul de stimulare a creşterii celor două rase autohtone care erau în pericol de abandon l-am modificat la începutul anului, la cererea membrilor acestor asociaţii. Pentru că vechiul program era total irealist. Adică, cineva dona nişte purcei de rasă Mangaliţa sau Bazna, statul îi plătea o anumită sumă, cel care îi primea trebuia să îi crească şi trebuia să îi dea la un abator care era obligat să îi plătească o anumită sumă. Nu avea nicio logică, nu putea statul să intervină în relaţiile comerciale între mai mulţi agenţi economici să dicteze piaţa. Iar oamenii nu au aplicat şi au venit să ne spună că doresc o altă schemă de sprijin”, a declarat, într-o conferinţă de presă în comuna Mihalţ, ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a adăugat că s-a venit astfel cu o nouă schemă de sprijin.

„Noi estimăm că în trei sau patru ani de zile, prin acest program, numărul porcinelor din aceste două rase va ajunge la numărul care să asigure stabilitatea rasei şi nu se vor mai încadra în rase în pericol de abandon. Această măsură este convenabilă, crescătorii de Mangaliţa şi Bazna au aplicat la această măsură şi, dacă ei sunt mulţumiţi, o să continuăm această schemă de sprijin şi în următorii ani, până când vom atinge obiectivul ca aceste rase să nu mai fie în pericol de abandon”, a mai spus oficialul.

Ministrul nu a putut să menţioneze exact care este numărul celor care au aplicat. „Acum, nu ştiu exact câţi au aplicat, dar semnalele din partea asociaţiei sunt bune”, a conchis Adrian Oros.

Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv producătorilor agricoli PFA, II şi IF şi producătorilor agricoli persoane juridice. Conform datelor de la Agenţia Naţională pentru Zootehnie, în luna mai erau înscrise în Registrul Genealogic un număr de 1.030 capete scroafe din rasele Bazna şi Mangaliţa, dintre care 316 capete scroafe sunt deţinute de persoane juridice, II, IF, PFA, iar un număr de 714 capete scroafe sunt deţinute de persoane fizice care îşi pot schimba forma de organizare şi pot deveni eligibile.

Se acordă 1.200 lei pentru fiecare scroafă Bazna şi/sau Mangaliţa pe an cu condiţia respectării unor obligaţii, precum comercializarea a minim patru purcei de fiecare scroafă, cu o greutate minimă de 8 kilograme, şi cu obligaţia încadrării crescătorului într-una dintre categoriile: Persoană Fizică Autorizată, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială sau producător cu personalitate juridică. De asemenea, crescătorii trebuie să deţină exploataţii înregistrate şi autorizate sanitar-veterinar.