„În primul rând vom abandona Planul Naţional de Dezvoltare Rurală ca şi concept, el se va stinge în exerciţiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plăţile directe şi cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept anume acela de ‘Plan Strategic Naţional’, care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înţelegând FEGA şi FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Naţional dorinţele statale, deciziile, dorinţele care izvorăsc dintr-o cerinţă a satului românesc şi dintr-o nevoie a fermierului român. Iată deci, că vom fi nevoiţi să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim şi întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinţei interesului fiecărei ţări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente uşoare de lucru şi să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice ţară, prin Planurile Naţionale Strategice”, a subliniat ministrul Petre Daea, citat într-un comunicat al ministerului de resort.
Totodată, ministrul Agriculturii a subliniat că procentul de absorbţie pentru fondurile europene accesate prin PNDR 2014-2020 a ajuns la 48%, iar printr-un efort guvernamental făcut în prima instanţă de la bugetul statului, „România a adus în ţară banii pe care îi merită”.
„Astfel, 2,84 miliarde euro, ce reprezintă plăţi efectuate din FEADR în perioada 2017-februarie 2019 şi 4,801 miliarde euro, intrate în ţară în perioada 2017-2019 februarie ca subvenţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli (din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), însumează peste 7,672 miliarde euro, fonduri intrate în perioada 2017 – februarie 2019, ce au alimentat spaţiul rural din România”, se menţionează în comunicatul MADR.
Ministrul Petre Daea a evidenţiat că principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanţă. Totodată, ministrul a punctat că în ultima perioadă „PAC ne-a ajutat să ne dezvoltăm, fermierii sunt mult mai bine pregătiţi”, iar fondurile intrate de la Uniunea Europeană au ajutat agricultura românească se evolueze, motiv pentru care „nu trebuie să pierdem nicio secundă pentru a construi, împreună cu celelalte ţări, o Politică Agricolă Comună care să ne avantajeze pe toţi”.
Petre Daea a fost prezent luni la Conferinţa Naţională cu tema „Satul românesc are viitor”, eveniment organizat de MADR, prin Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR.