Ministrul Agriculturii promite fermierilor că vor primi integral subvenţiile până la finalul lunii iunie

Economica.net
07 06. 2016
achim_irimescu_5678987654_41657500

‘Avem deja un proiect în discuţie (al Legii vânzării terenurilor n.r.) numai că aştept ca dumneavoastră, reprezentanţii producătorilor să veniţi şi să îl agreem împreună, pentru că este o lege de care dumneavoastră beneficiaţi în primul rând. Este musai să ne consultăm, cum ne-am consultat întotdeauna pe toate actele legislative cu dumneavoastră şi cu Parlamentul şi cele două Comisii de agricultură. Este foarte important ca să nu iasă o lege fără acceptul dumneavoastră. Vă propun, chiar dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare să agreem un proiect de act legislativ pe care să îl promovăm cât mai rapid’, a spus Achim Irimescu.

Întrebat dacă până la finalul lunii fermierii îşi vor primi subvenţiile, ministrul Agriculturii a răspuns: ‘Absolut’.

‘Sincer îmi pare rău că s-a ajuns în această situaţie. Trebuie să recunoaştem faptul că nu se datorează Guvernului actual întârzierea. Am încercat să recuperăm şi am recuperat foarte mult din întârziere. Spre exemplu, când am cerut o programare cu data la care vor începe plăţile mi s-a spus 27 aprilie. Am reuşit pe 8 aprilie’, a spus Irimescu, precizând că săptămâna viitoare vor începe şi plăţile în zootehnie.

Un alt subiect discutat de şeful MADR cu protestatarii a fost cel al Legii vânătorii, care trebuie modificată în vederea stabilirii unui echilibru între fermieri şi vânători.

De asemenea, pe scena improvizată în Parcul Izvor au urcat preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru, împreună cu câţiva colegi parlamentari, care au anunţat că în prezent se lucrează la o serie de acte normative de interes pentru agricultori.

‘Astăzi eram adunaţi ca să discutăm modificări la Legea cooperaţiei. Vă anunţăm că avem de gând să scutim de impozit pe profit, în primii cinci ani, cooperativele care se înfiinţează. De asemenea, domnul ministru ne-a anunţat că la negocierile cu cei de la Comisia Europeană există posibilitatea să intensificăm sprijinul financiar pe proiecte europene pentru cooperative, să ne ducem până la 80-90%. Cred că acesta ar fi un ajutor combinat cu Legea 321 ( privind comercializarea produselor alimentare n.r.). Vă mai spun doar atât: toţi cei de faţă, cei care suntem aici, tot spectrul politic din Comisia pentru Agricultură, toţi am votat Legea 321. Legea 321 aşa cum este ea, în forma prezentată nu mai seamănă cu nicio propunere legislativă iniţială. De fapt ea este proiectul dumneavoastră’, a declarat Nini Săpunaru.

Fermierii români au protestat marţi, de la ora 12,00, în Parcul Izvor din faţa Palatului Parlamentului, nemulţumiţi de întârzierea plăţii subvenţiilor din agricultură dar şi de amânarea unor legi esenţiale pentru sector.

Mitingul de protest a fost organizat de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federaţia Romovis, Federaţia PROOVIS, Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine din România (Dobrogea), Asociaţia Crescătorilor de Bovine din judeţul Covasna, Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Vaci de Carne, Federaţia Naţională CAPRIROM.