Ministrul Agriculturii spune că toţi fermierii vor să cultive soia modificată genetic şi vrea o dezbatere la nivel naţional

Toţi fermierii români îşi doresc să cultive soia modificată genetic după ce vom avea aprobarea din partea organismelor europene şi internaţionale, însă trebuie să facem şi o dezbatere la nivelul societăţii, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, transmiet Agerpres.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 15:26
Ministrul Agriculturii spune că toţi fermierii vor să cultive soia modificată genetic şi vrea o dezbatere la nivel naţional

Acesta a venit cu precizări pe acest subiect, în condiţiile în care România trebuia să comunice Comisiei Europene până pe 2 octombrie dacă va interzice sau va aproba cultivarea organismelor modificate genetic.

‘Este o discuţie pe care o vom dezvolta în viitor, pentru că va rămâne, cel mai probabil, aşa cum spune şi Comisia Europeană, la latitudinea fiecărui stat membru dacă introduce sau nu organisme modificate genetic. În România, nu avem decât cultura porumbului, MON810, care se află doar pe suprafeţe extrem de reduse. Din câte ştiu, doar un institut mai foloseşte în momentul de faţă. Ca atare, sigur că e un termen, până pe data de 2 octombrie, să transmitem Comisiei dacă interzicem culturile modificate genetic, dar noi avem doar acest porumb pe suprafeţe restrânse, deci nu avem de ce să notificăm Comisia Europeană. Sigur, în momentul în care vom avea soia modificată genetic, aprobată de organismul european şi internaţional, atunci vom avea o dezbatere publică. Eu ştiu deja răspunsul fermierilor. Toţi fermierii, toţi cercetătorii îşi doresc această cultură. Sigur că există o dezbatere pe care trebuie să o facem la nivelul societăţii, pentru că sunt foarte multe ONG-uri care militează împotriva culturilor de organisme modificate genetic. Vom vedea la momentul respectiv. Trebuie să facem o discuţie amplă şi vom avea şi societatea pregătită’, a explicat şeful MADR, răspunzând unor întrebări referitoare la poziţia României vizavi de aceste subiect.

În privinţa importurilor de soia modificată genetic, ministrul Agriculturii a recunoscut că vin cantităţi semnificative de şrot de soia modificată genetic de pe continentul american, însă acest lucru este permis de legislaţia europeană.

Un număr de 15 state dintre cele 28 de membre ale Uniunii Europene au comunicat, joi, Comisiei Europene că vor interzice culturile de organisme modificate genetic, pe măsură ce se apropie termenul limită până la care ţările comunitare pot opta pentru acest lucru, transmite AFP.

Pe lista statelor care au optat pentru interzicerea culturilor de OMG se numără atât ţări importante, precum Germania şi Franţa, alături de Austria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Olanda şi Polonia, a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al CE.

În conformitate cu un act normativ adoptat în luna martie a acestui an de Consiliul European, ţările membre UE au dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetic /OMG/ pe teritoriul lor. Termenul limită până la care statele membre pot opta pentru interzicerea OMG este 3 octombrie. Solicitările ţărilor care optează pentru interzicere trebuie comunicate marilor companii din sectorul agricol, precum Monsanto sau Dow, pentru a putea împiedica cultivarea OMG autorizate deja în UE sau care sunt în mijlocul procesului de autorizare.

Statele europene au păreri împărţite faţă de organismele modificate genetic, chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi Asia. În timp ce Marea Britanie este favorabilă, multe alte state membre UE, inclusiv Franţa şi Germania, se opun. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania americană Monsanto.

Te-ar mai putea interesa și
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba printre acționari, a început să integreze și branduri românesc în......
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service ...
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun ...