Ministrul Agriculturii susţine că va interveni pe piaţă cu măsurile care se impun dacă preţul uleiului va creşte nejustificat

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susţine că va interveni pe piaţă dacă vor apărea bule speculative cu privire la preţul uleiului, dar a adăugat că nu consideră că se va ajunge într-o astfel de situaţie, pentru că oamenii sunt responsabili în momente de criză şi îşi arată solidaritatea, scrie Agerpres.
AGERPRES - Dum, 13 mart. 2022, 15:46
Ministrul Agriculturii susţine că va interveni pe piaţă cu măsurile care se impun dacă preţul uleiului va creşte nejustificat

„Am vorbit despre apariţia unor bule speculative care de multe ori denaturează şi pot denatura piaţa. Nu o să ezit niciodată, aşa cum am mai făcut-o, să iau decizii asumate, indiferent cât de populare sau nepopulare ar fi, să iau măsurile care se impun dacă ajungem acolo. Avem pe masa de lucru a ministerului şi am pus în discuţia cu procesatorii, cu comercianţii de cereale, cu fermierii, scenarii de lucru şi de intervenţie statală, care, dacă se impun a fi utilizate, nu voi ezita nicio secundă să le iau şi să le implementăm. Părerea mea este că nu vom ajunge acolo, pentru că noi vorbim aici de oameni responsabili care îşi iubesc ţara şi care în momentul de criză îşi arată solidaritatea”, a declarat, duminică, Adrian Chesnoiu, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

El a fost întrebat dacă va interveni în piaţă dacă un litru de ulei va ajunge la 15 lei, în contextul în care în ultimele zile românii au golit rafturile magazinelor de teama de a nu rămâne fără ulei sau a unei explozii a preţului, aşa cum s-a întâmplat recent cu combustibilii.

Pe de o parte, Ministrul Agriculturii a precizat că nu poate oferi date despre evoluţia preţului uleiului la poarta fabricii şi cotaţiile tonei de floarea soarelui de când a început războiul între Rusia şi Ucraina, pentru că vrea să evite speculaţiile, deşi i s-au solicitat astfel de informaţii în cadrul conferinţei.

Evoluţia preţului la bursa de cereale este una şi vânzarea faptică şi fizică în comerţul cu cereale este alta. Procesarea materiei prime şi obţinerea de produs finit este cu totul altceva. Dacă vorbim de burse de cereale şi vedem cotaţiile, trebuie să ştim că ele se raportează la nivel internaţional şi ţin de anumite cantităţi de marfă solicitate de diferiţi actori din piaţa burselor de cereale, care evident sunt în căutare de înlocuire a originilor de la care erau obişnuiţi să cumpere, şi Ucraina era una dintre ţările mari exportatoare de ulei brut. Ucraina, în general, nu exportă seminţe de floarea soarelui, având o cotă de impozitare pentru seminţe. De partea cealaltă, fabricarea şi procesarea seminţelor de floarea soarelui se asigură din stocurile interne. Chiar îmi spuneau reprezentanţii industriei de procesare că peste 90 % din cantităţile de materie primă folosită în obţinerea uleiului este de provenienţă românească. Evident că preţurile începuseră să crească la materia primă înainte de apariţia acestui conflict din Ucraina, din cauza faptului că în alte continente se preconiza seceta. Şi la orice factor de risc bursele reacţionează şi influenţează preţul”, a explicat şeful MADR, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, potrivit lui Chesnoiu, în comerţul cu produse agroalimentare intervin foarte mulţi factori care pot determina preţul.

„Reiterez încă o dată: nu mergeţi în zona unor păreri exprimate public de către anumite persoane, că va creşte la nu ştiu ce nivel preţul sau că va scădea la nu ştiu ce nivel, dacă ele nu sunt fundamentate. Şi evident că nu pot fi fundamentate decât cu toţi actorii la masă. Orice discuţie despre cifre, despre potenţial, despre evoluţii în sus sau jos ale preţului nu fac decât să alimenteze o bulă speculativă la care nu voi participa nici eu şi sper că vor răspunde la solicitarea mea şi cei din sectoarele de producerea alimentelor”, a adăugat ministrul, scrie Agerpres.

Întrebat dacă ne aşteptăm la creşteri ale preţurilor în continuare din cauza factorilor externi, Chesnoiu a răspuns că din datele pe care le deţine se vede o stabilizare în ceea ce priveşte evoluţia creşterii preţurilor, dar adăugat că orice factor de risc poate aduce dezechilibre în această situaţie.

„Dacă, de exemplu, mâine conflictul militar din Ucraina s-ar încheia, cu siguranţa am vedea un efect imediat, dar dacă, Doamne fereşte, se mai prelungeşte, iarăşi pot apărea situaţii pe care le vom evalua la momentul respectiv”, a răspuns el.

În privinţa orizontului de timp în care se va reduce la zero TVA la alimente – una dintre măsurile anunţate de PSD pentru a diminua impactul creşterilor de preţ – şeful MADR a transmis că astfel de măsuri se pot lua numai după ce se stabilizează nivelul oscilaţiilor de preţ.

„Se iau aceste măsuri atunci când se impune. Până când nu se stabilizează nivelul oscilaţiilor de preţ nu poţi să intervii cu o măsură, pentru că rişti să dezechilibrezi mai mult piaţa. Este ca un pacient care ajunge la medic cu o afecţiune la un organ intern, cu febră 41. Niciun medic nu-l va opera în momentul respectiv, întâi îl stabilizează, îi scade temperatura şi apoi intervine cu tratamentul medical necesar. Acelaşi lucru trebuie să-l aplicăm în situaţii de criză sau în oscilaţii majore în evoluţia unor preţuri. Aţi văzut foarte bine la carburant. A crescut preţul cauzat de un factor extern de risc, s-a intervenit prin instituţiile abilitate ale statului, s-au echilibrat puţin lucrurile şi s-a produs o oarecare stagnare a oscilaţiilor de preţ. Evident că acum urmează măsurile economice care trebuie să corecteze anumite deficienţe care au apărut”, a transmis ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...