Ministrul Agriculturii: Vrem să simplificăm procedurile cât mai mult pentru că altfel pierdem bani

Economica.net
18 11. 2015
fermieri_05589600

‘În acest sens am să declanşez un brainstorming la nivelul Ministerului pentru că la nivel european comisarul (Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală n.r.) deja a prezentat un pachet de măsuri pentru simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC). Sigur pe lângă ceea ce a pregătit comisarul noi trebuie să venim cu alte măsuri de simplificare. Eu am lucrat în cercetare şi cel mai greu este să faci un lucru simplu să funcţioneze. Cred că este mai uşor să faci funcţional un lucru complicat, decât un lucru cât mai simplu’, a subliniat noul şef de la Agricultură.

Acesta consideră că Agenţiile de Plăţi din România au complicat uneori lucrurile, iar fermierii au acum de îndeplinit ‘cerinţe exagerate de multe ori’.

‘Suntem în situaţia în care APIA sau AFIR au construit prea mult şi atunci trebuie să uşurăm multe cerinţe care trimit beneficiarul la mai multe birouri. Sunt cerinţe exagerate de multe ori: ştiţi vechea poveste cu ştampilarea solicitărilor pe toate foile şi pe faţă şi pe verso. Am vorbim cu reprezentanţii Comisiilor din Parlament, cu eşichierul politic şi cu fermierii pentru a simplifica cât mai mult şi a ne face viaţa cât mai uşoară pentru că altfel pierdem bani, iar impactul PAC şi sumele importante puse la dispoziţie către bugetul României nu vor ajunge la fermieri. În aceste condiţii mediul rural din România va continua să înregistreze decalajul acela enorm faţă de ţările din vest’, a spus Irimescu.

Acesta a cerut presei un dialog cât mai deschis şi ‘fără interpretări în lateral, care nu fac bine nimănui’.

‘Eu aştept din partea dumneavoastră să avem un dialog cât mai deschis fără interpretări în lateral, care nu fac bine nimănui. Singura noastră dorinţă este să facem să ajungă banii cât mai rapid şi corect la fermieri, să vedem că efectiv agricultura României şi mediul rural înregistrează progrese substanţiale’, a adăugat noul ministrul al Agriculturii.

Achim Irimescu a preluat miercuri mandatul de la predecesorul său Daniel Constantin.

Premierul Dacian Cioloş şi miniştrii Cabinetului său au depus jurământul de învestitură în funcţii, marţi, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Guvernul Cioloş a fost învestit, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.