Ministrul al Agriculturii şi omologul său moldovean au semnat un plan de colaborare

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, şi omologul său din Republica Moldova, Eduard Grama, au semnat marţi un Plan de acţiuni vizând colaborarea dintre cele două ministere pe domenii privind agricultura şi industria alimentară, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 16:54
Ministrul al Agriculturii şi omologul său moldovean au semnat un plan de colaborare

Conform unui comunicat remis AGERPRES, planul de acţiuni materializează Acordul bilateral semnat la 31 august 1999 între România şi Republica Moldova şi urmăreşte consolidarea relaţiilor din domeniul agricol dintre cele două state pe mai multe sectoare.

Astfel, în perioada imediat următoare va fi organizat un grup de lucru mixt, constituit din reprezentanţi ai ambelor părţi, care va analiza evoluţia cooperării între cele două state pe domeniile deja convenite prin Acordul bilateral semnat în 1999 şi va identifica soluţii de colaborare pe alte domenii şi activităţi fructuoase pentru economiile celor două ţări.

Printre sectoarele vizate de Planul de acţiuni semnat marţi se numără: sectorul vegetal (armonizarea cadrului legislativ din domeniul producerii seminţelor şi materialului semicer la cerinţele UE de control şi certificare; schimb de experienţă privind managementul riscurilor pentru a face faţă consecinţelor economice produse de evenimentele climatice; schimb de experienţă privind aplicarea tehnologiilor conservative de prelucrare a solului; încurajarea producătorilor din cele două state de a participa la proiecte şi programe transfrontaliere în domeniul horticol; colaborare în domeniul fitosanitar; schimb de experienţă privind elaborarea legislaţiei privind stimularea producătorilor agricoli pentru înregistrarea produselor tradiţionale şi a produselor cu denumiri de origine etc); sectorul veterinar şi al siguranţei alimentare (asigurarea de suport şi consultanţă pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară în vederea implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană)

De asemenea, planul mai vizează: sectorul cercetare şi formare profesională (acordarea de asistenţă şi consultanţă pentru realizarea reformei în domeniul cercetare-dezvoltare; schimb de experienţă privind bunele practici în domeniul formării profesionale); sectorul viticultură şi vinificaţie (schimb de experienţă în implementarea registrului vitivinicol -RVV; facilitarea contactelor în ceea ce priveşte materialul săditor şi stimularea investiţiilor în sectorul vitivinicol); sectorul agriculturii ecologice (actualizarea legislaţiei din domeniu).

Planul de acţiuni urmăreşte şi acordarea de expertiză Republicii Moldova pe domeniul agenţiilor de plăţi, precum şi al relaţiilor internaţionale sau afacerilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...