Ministrul Apărării: Stabilitatea Balcanilor de Vest va rămâne o prioritate de importanţă strategică şi pentru securitatea euro-atlantică

21 11. 2023
balcanii de vest 76543536

Potrivit MApN, cei doi s-au întâlnit cu comandantul forţei UE din acest teatru de operaţii, generalul-maior Helmut Habermayer şi cu comandantul Comandamentului NATO din Sarajevo, generalul de brigadă Pamela McGaha. Discuţiile au vizat situaţia de securitate din Bosnia şi Herţegovina şi perspectivele de viitor privind prezenţa militarilor români în cadrul NATO KFOR şi EUFOR ALTHEA, scrie Agerpres.

„Stabilitatea regiunii Balcanilor de Vest rămâne o prioritate pentru România, aceasta fiind de importanţă strategică pentru securitatea euro-atlantică. Implicarea operaţională a României în această regiune, atât în cadrul misiunii NATO KFOR, cât şi în cadrul misiunii UE EUFOR ALTHEA reprezintă o dovadă a angajamentului nostru ferm în Balcani”, a reiterat ministrul Apărării în cadrul discuţiilor oficiale.

Ministrul Tîlvăr a evidenţiat că România este unul dintre principalii contributori la EUFOR ALTHEA. „Rămânem ferm angajaţi în cadrul acestei operaţii, care are un rol-cheie în sprijinirea autorităţilor locale în menţinerea unui mediu stabil şi sigur”, a arătat ministrul.

Generalul Daniel Petrescu a evidenţiat că „în Bosnia şi Herţegovina, militarii români reprezintă una dintre cele mai lungi prezenţe în efortul internaţional pentru securitate şi una dintre cele mai vizibile prezenţe ale forţei Uniunii Europene în acest stat”.

În cea de-a doua parte a vizitei, conducerea MApN s-a întâlnit cu militari români din structura de forţe a EUFOR ALTHEA.

„Militari ca dumneavoastră, prin profesionalism, dăruire şi dragoste de ţară, plasează Armata în topul încrederii pe care românii o au în instituţiile statului”, a spus ministrul Apărării.

La rândul său, generalul Daniel Petrescu a apreciat angajamentul profesional al militarilor români în acest teatru de operaţii. El a detaliat că Armata română participă cu structuri de manevră, de stat major şi deservire, de informaţii, personal de legătură şi cu un element naţional distinct de sprijin logistic.

„Este un efort militar complex şi integrat care contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor EUFOR ALTHEA în Bosnia şi Herţegovina”, a declarat şeful SMAp.

Generalul Petrescu a subliniat şi faptul că, prin nivelul crescut de efective dislocate în teatrele de operaţii, România demonstrează că îşi onorează angajamentele asumate în domeniul securităţii.

„Contribuim la toate misiunile de asistenţă şi pregătire desfăşurate sub egida UE, având comanda unei astfel de operaţii în Republica Centrafricană şi suntem la un nivel crescut al contribuţiei în Balcanii de Vest. Dislocarea simultană a două companii din forţele de rezervă în Kosovo şi Bosnia, însumând aproape 300 de militari, în termenele şi la standardele prevăzute în documentele de activare, reprezintă un succes important pentru armata noastră, care probează maturitatea sistemului de planificare şi de conducere a operaţiilor militare”, a subliniat generalul Petrescu.

Operaţia EUFOR ALTHEA a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina a fost lansată în decembrie 2004, în baza mandatului Consiliului de Securitate al ONU. Misiunea succedă operaţiilor SFOR şi IFOR, desfăşurate sub comandă NATO. Din anul 2012, EUFOR ALTHEA se concentrează pe antrenarea şi consolidarea capacităţii forţelor armate ale Bosniei-Herţegovina. În prezent, la operaţia EUFOR ALTHEA participă 22 de state: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Chile, Republica Cehă, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Macedonia de Nord, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia şi Ungaria.

Din luna mai, funcţia de şef de stat major al EUFOR ALTHEA este îndeplinită de generalul de brigadă Ovidiu Lungu.

UE a elaborat o politică de sprijinire a integrării treptate în Uniune a țărilor din Balcanii de Vest. La 1 iulie 2013, Croația a devenit prima dintre cele șapte țări care s-a alăturat UE, iar Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia au statutul de țări candidate. S-au deschis negocieri și capitole de aderare cu Muntenegru și Serbia, s-au deschis negocieri cu Albania și Macedonia de Nord în iulie 2022, iar Kosovo și-a depus cererea de aderare la UE în decembrie 2022.