Ministrul austriac de Interne anunță că se opune intrării în Schengen a României, Bulgariei și Croației

Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia acestei ţări faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia, relatează vineri ziarul Kurier, citat de DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 18 nov. 2022, 16:40
Ministrul austriac de Interne anunță că se opune intrării în Schengen a României, Bulgariei și Croației

Comisarul european pentru Afaceri Interne Ylva Johansson a declarat în această săptămână că cele trei ţări ar trebui să adere fără întârziere la zona liberă de circulaţie Schengen.

„Este un moment inoportun să votăm asupra extinderii acum, când sistemul frontierelor externe nu funcţionează”, a declarat ministrul de Interne conservator Gerhard Karner (foto) pentru Kurier.

Austria se confruntă în prezent cu un număr sporit de refugiaţi care au trecut prin alte state UE de-a lungul aşa-numitei rute a Balcanilor pentru a intra în ţară.

Potrivit Ministerului de Interne, peste 90.000 au ajuns la frontiera austriacă de la începutul anului. Dintre aceştia, 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară UE.

Un vot asupra aderării celor trei ţări la spaţiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), notează DPA. O decizie în acest sens necesită unanimitate.

Zona Schengen formată din 26 de state a suspendat în mare parte controalele la frontieră între ţările membre şi le permite oamenilor să călătorească, să muncească şi să trăiască într-o altă ţară fără viză sau permis de şedere.

Bulgaria, România, Croaţia, Republica Irlanda şi Cipru sunt singurele state UE care nu fac parte din zona Schengen, la care au aderat însă ţările non-UE Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să le ceară statelor NATO să aloce 5% din PIB pentru înarmare
Trump vrea să le ceară statelor NATO să aloce 5% din PIB pentru înarmare
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat marţi că ţările NATO trebuie să-şi crească bugetele pentru apărare la 5% din PIB-ul lor, după ce afirmase în mai multe rânduri că......
Lucrările la sectorul bulgăresc al Podului Giurgiu-Ruse vor începe pe 8 ianuarie – BTA
Lucrările la sectorul bulgăresc al Podului Giurgiu-Ruse vor începe pe 8 ianuarie – BTA
Lucrările de reparaţii pe sectorul bulgăresc al podului peste Dunăre, lângă Ruse, se vor relua miercuri, 8 ianuarie, ...
Trump refuză să excludă ideea de a recurge la acțiuni militare pentru a anexa Groenlanda și Canalul Panama
Trump refuză să excludă ideea de a recurge la acțiuni militare pentru a anexa Groenlanda și Canalul Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a refuzat marţi să excludă ideea de a recurge la forţă pentru anexarea Canalului ...
Sud-africanul Saood Variawa a cîștigat etapa a treia din Raliul Dakar la clasa auto
Sud-africanul Saood Variawa a cîștigat etapa a treia din Raliul Dakar la clasa auto
Pilotul sud-african Saood Variawa (Toyota Gazoo) a câştigat, marţi, cea de-a 3-a etapă a Raliului Dakar 2025, la clasa ...