Ministrul britanic al Economiei anunţă o perioadă de turbulenţe

Ministrul britanic al Economiei, Philip Hammond, a avertizat vineri în legătură cu o perioadă de 'turbulenţe' în contextul viitoarei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, după o prăbuşire actuală a lirei sterline cu peste 10% în raport cu dolarul american, relatează agenţia EFE.
Economica.net - vin, 07 oct. 2016, 17:55
Ministrul britanic al Economiei anunţă o perioadă de turbulenţe

‘Aceasta va fi o perioadă de turbulenţe. Cred că începem să o simţim. Vor fi urcuşuri şi coborâşuri’, a declarat Hammond la Washington pentru postul britanic Sky News.

Lira s-a depreciat cu circa 4 % faţă de dolar în ultima săptămână.

‘Probabil ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta s-a datorat faptului că investitorii au reacţionat şi şi-au asumat faptul că Brexitul va avea loc’, a spus Hammond.

În alte declaraţii, pentru BBC, ministrul a subliniat că ‘o parte din ce s-a întâmplat noaptea asta s-a datorat unor factori tehnici’ şi a reiterat că ‘pieţele vor urca şi vor coborî’ în perioada următoare.

‘Traversăm o perioadă de volatilitate. Vor fi comentarii şi putem să ne aşteptăm ca pieţele să se confrunte cu o mai mare volatilitate în perioada aceasta şi va trebui să ne pregătim pentru ea’, a mai spus el.

La închiderea Bursei din Londra, moneda britanică era cotată la 1,1127 euro (cu 1,86 % mai puţin faţă de joi) şi la 1,2414 dolari (în scădere cu 1,84 %).

Pe parcursul zilei, lira a recuperat o parte din terenul pierdut în căderea abruptă de noaptea trecută, când a ajuns la o cotaţie de 1,1378 dolari şi 1,1068 euro.

Unii analişti au afirmat că o problemă informatică la sistemele automatizate ale pieţei valutare ar putea fi motivul scăderii pronunţate, dat au menţionat şi unele declaraţii de joi seară ale preşedintelui francez, Francois Hollande, drept posibilă explicaţie.

Hollande a cerut ‘fermitate’ în viitoarele negocieri dintre Londra şi Bruxelles pentru a stabili condiţiile ieşirii Marii Britanii din UE, ceea ce ar fi putut alimenta nervozitatea de pe pieţe legată de consecinţele Brexitului.

Într-un comunicat, Banca Angliei a anunţat că un comitet al instituţiei investighează motivele ‘acestuia şi ale altor episoade pasagere’.

Te-ar mai putea interesa și
CJUE obligă Malta să stopeze programul tip pașaport de aur
CJUE obligă Malta să stopeze programul tip pașaport de aur
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis marți că Malta trebuie să pună capăt programului de tip pașaport de aur, prin care acordă cetățenia în schimbul direct al unor......
VIDEO Noua centrală pe gaze de la Arad a ajuns la 30%, centrala veche se dărâmă
VIDEO Noua centrală pe gaze de la Arad a ajuns la 30%, centrala veche se dărâmă
Lucrările la noua centrală în cogenerare de la Arad avansează, potrivit informațiilor și imaginilor publicate de firma ...
Pericol pentru România. Guvernul trebuie să acţioneze urgent pentru a accelera consolidarea fiscală pentru a a „stăpâni” creșterea deficitului bugetar – Moody’s Analytics
Pericol pentru România. Guvernul trebuie să acţioneze urgent pentru a accelera consolidarea fiscală pentru a a „stăpâni” ...
Războiul din Ucraina, majorarea cheltuielilor militare şi alegerile au contribuit la creşterea împrumuturilor în Europa ...
FIDELIS – A patra ediţie a programului în perioada 9-16 mai. Ce dobânzi vor avea titlurile de stat
FIDELIS – A patra ediţie a programului în perioada 9-16 mai. Ce dobânzi vor avea titlurile de stat
Ministerul Finanţelor lansează a patra ediţie FIDELIS din 2025, ce se va desfăşura între 9 şi 16 mai şi care vine ...