Ministrul britanic de Externe David Lammy susțină că este nevoie de mai multă diplomație între Londra și Beijing
China şi Marea Britanie încearcă să reînnoiască legăturile care s-au slăbit în ultimii ani din cauza represiunii Beijingului în domeniul securităţii în Hong Kong şi a preocupărilor legate de drepturile omului, în special în regiunea Xinjiang, comentează agenţia de presă franceză.
Noul guvern laburist de la Londra este sub presiune pentru a aborda cu China problema încălcărilor drepturilor omului, dar şi pentru a menţine legăturile cu un partener comercial important.
Lammy s-a întâlnit vineri cu oficiali chinezi, inclusiv cu omologul său Wang Yi, la Beijing, iar ulterior a călătorit la Shanghai.
„Cred că avem nevoie de mai multă diplomaţie, nu de mai puţină. De aceea este atât de important să mă aflu aici în calitate de ministru de Externe britanic şi va trebui să revin în continuare”, a spus Lammy, manifestându-şi intenţia de a-l întâlni pe Wang din nou anul viitor.
„Politica Regatului Unit în trecut, sub ultimul guvern, nu a fost coerentă şi ceea ce aud este că avem nevoie de o abordare coerentă”, le-a declarat Lammy reporterilor sâmbătă.
Lammy a afirmat că a insistat pe lângă gazdele sale cu privire la probleme precum Hong Kong, Xinjiang, regiune care găzduieşte o minoritate musulmană pe care Beijingul este acuzat că o persecută, şi insula Taiwan.
Regatul Unit este „îngrijorat de unele dintre tensiunile pe care le vedem în strâmtoarea Taiwan, deoarece acest lucru nu este în interesul comunităţii globale”, a spus el.
„Există valori, domenii în care Guvernul britanic şi abordarea noastră culturală vor fi diferite de cele din China şi există domenii importante referitoare la securitatea naţională în care vom pune întotdeauna interesele naţionale ale Regatului Unit pe primul loc”, a continuat Lammy.
Ministrul britanic a adăugat totuşi că există şi „zone în care putem coopera şi colabora cu chinezii”.