Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin

24 12. 2024
Borovets

Vorbind la Televiziunea Naţională din Bulgaria (BNT), oficialul a scos, de asemenea, în evidenţă dificultăţile de parcare din staţiunea Pamporovo, care nu reprezintă doar un inconvenient pentru vizitatori, ci afectează accesul vehiculelor de urgenţă. Problema este cauzată de restricţiile legate de planul general de dezvoltare al staţiunii, care va fi în curând revizuit de un comitet de lucru inter-instituţional.

Deşi este în vigoare finanţarea şi un proiect conceptual, lucrările nu pot demara deoarece terenul face parte din fondul forestier. Acest statut legal interzice lucrările de construcţii, chiar dacă există resurse disponibile, a explicat Miloshev. Acesta a adăugat: „Un turist nu poate sosi la o staţiune de iarnă şi să nu găsească loc de parcare. Acest fapt duce şi la probleme de mediu. Maşinile care inundă o staţiune de iarnă strică peisajul şi posibilitatea ca oamenii să se bucure de liniştea munţilor şi zăpezii”.

În pofida acestor dificultăţi logistice, Miloshev şi-a exprimat optimismul privind sezonul de iarnă, datorită condiţiilor meteo favorabile. Conform localnicilor, deja în această perioadă este o cantitate neobişnuit de mare de zăpadă, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, ceea ce creează condiţii excelente pentru sporturile de iarnă şi turism.

Sursa foto: Flickr