Ministrul Comunicaţiilor: Lucrările la proiectul Ro-Net ar putea fi încheiate în august – septembrie

Economica.net
25 04. 2018
converged_network_basis_02544800

‘Am preluat, ca să spun aşa, o situaţie deblocată. Pentru că în momentul în care domnul Şova (Lucian Şova – n. r.) a reuşit să pună pe o anumită direcţie aceste activităţi am preluat proiectul într-un stadiu foarte avansat, spunem noi. În momentul de faţă încercăm să respectăm toţi paşii pe care ni i-am propus. Mă refer aici la numărul săptămânal de recepţii pe care trebuie să le facem în aşa fel încât să închidem proiectul în termenul propus – şi mă refer aici la august – septembrie’, a spus Bogdan Cojocaru.

Ministrul a precizat că stadiul de implementare al proiectului depăşeşte 50%, fiind recepţionate lucrările în 388 de localităţi din 700.

Pe de altă, parte, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Cătălin Drulă (USR), a afirmat că a constatat foarte multe întârzieri pe toate dosarele aflate la minister şi că a primit răspunsuri vagi.

‘Am discutat despre Ro-net unde ne-a prezentat domnul ministru nişte cifre. Sunt, practic, la fel ca înainte. Adică doar jumătate din localităţi, sunt mari întârzieri. După cum se ştie, şi anul trecut au fost 270 de milioane de lei alocate şi s-au cheltuit până în 10 milioane de lei. Ne-a promis că până în august – septembrie se termină toate recepţiile. Eu am nişte dubii serioase’, a spus Drulă.