Ministrul Corlăţean face vizite în Republica Macedonia şi Muntenegru în perioada 3-5 iulie

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va face, în perioada 3-5 iulie, vizite în Republica Macedonia şi Muntenegru, informează MAE.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 08:06
Ministrul Corlăţean face vizite în Republica Macedonia şi Muntenegru în perioada 3-5 iulie

„Prezenţa oficialului român în cele două state se înscrie în contextul demersurilor de consolidare a profilului României în regiunea Balcanilor de Vest, zonă aflată printre priorităţile de politică externă ale Guvernului României. Obiectivul este de a intensifica în această regiune implicarea activă a României, atât în plan bilateral, dar şi prin proiecte cu vocaţie europeană şi regională”, se arată într-un comunicat al MAE transmis MEDIAFAX.

Programul vizitelor include întrevederi cu oficiali ai celor două ţări: preşedinţii Republicii Macedonia şi Muntenegru, miniştrii de externe şi alţi membri ai executivelor, preşedinţii Parlamentelor, reprezentanţi ai opoziţiei.

Agenda discuţiilor se va axa pe perspectivele europene şi euro-atlantice ale celor două state, Republica Macedonia şi Muntenegru, precum şi pe dialogul bilateral, inclusiv în acest context. Un punct important al convorbirilor va fi reprezentat de cooperarea în cadru regional, pornind de la evoluţiile recente şi ţinând cont de premisele deţinerii de către România a Preşedinţiei Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), exercitată concomitent cu cea a Ministerialei pentru Apărare în Europa de Sud-Est – SEDM şi a Forumului de la Salzburg. În discuţiile cu oficialii din Republica Macedonia va fi abordată şi problematica minorităţii înrudite.

În delegaţia ministrului Corlăţean sunt incluşi şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, precizează MAE.

De asemenea, în Republica Macedonia, ministrul Corlăţean va avea întâlniri şi cu membrii comunităţii înrudite – aromâni/ meglenoromâni.

Cu prilejul vizitelor, vor fi semnate şi o serie de documente pentru modernizarea cadrului juridic bilateral cu cele două state.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...