Ministrul Cuc, despre tasarea de pe autostrada Sebeş-Sibiu: Se va construi un zid de sprijin

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Deva, că pe autostrada Sebeş-Sibiu se va interveni direct pentru stabilizarea porţiunii pe care a apărut o problemă de tasare în zona Sălişte, la kilometrul 276, în prima fază acolo urmând să fie construit un zid de sprijin.
Economica.net - vin, 04 oct. 2019, 13:57
Ministrul Cuc, despre tasarea de pe autostrada Sebeş-Sibiu: Se va construi un zid de sprijin

„Se va interveni, va fi făcut un zid de sprijin. Am înţeles că s-a luat legătura cu prefectul judeţului pentru a emite un ordin de calamitate, pentru a se putea interveni direct. Că dacă stăm să aşteptăm o procedură de licitaţie, s-ar putea să avanseze acea fisură. Aşteptăm să iasă ordinul prefectului şi, cu siguranţă, va interveni Compania, printr-o firmă specializată, să lucreze. Se poate lucra şi acum, pe perioada sezonului rece, pentru că vorbim de un zid de sprijin pentru a stabiliza acea porţiune. După aceea se va interveni şi la corpul autostrăzii pentru a se face lucrările”, a spus Răzvan Cuc.

El a criticat modul în care a fost recepţionat lotul de autostradă dintre Sebeş-Sibiu, menţionând că ar fi trebuit efectuată o expertiză, dacă se ştia că sunt probleme legate de calitatea lucrărilor.

„Referitor la (autostrada, n.r.) Sibiu-Orăştie, aş vrea să vedeţi ce înseamnă să te grăbeşti să dai în folosinţă un lot unde ştii că sunt probleme de calitate şi să nu faci o expertiză. Pentru că dacă se făcea expertiza la momentul acela, se putea interveni în punctele unde acum vedem că sunt probleme. Dar probabil aşa a vrut Victor Ponta în acel moment, din punct de vedere electoral, să inaugureze un lot de autostradă, ca să dea bine”, a menţionat ministrul.

În contextul unor lucrări executate defectuos, ministrul Transporturilor nu a exclus să mai apară probleme şi pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, în prezent închis traficului.

„O să vedeţi şi pe lotul 3 de la Lugoj-Deva. Probleme nu vor fi numai la kilometrul 56, probleme vor fi şi în alte zone. Numai că, în momentul de faţă, noi făcând expertiza, identificăm acele puncte nevralgice şi intervenim ca să nu ajungem în punctul în care suntem acum, acolo”, a punctat Cuc.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis, pe 1 octombrie, restricţionarea circulaţiei la o viteză de 60 km/h pe ambele benzi de circulaţie, la kilometrul 276 al autostrăzii A1 Sibiu – Sebeş, în zona Sălişte, din cauza unor tasări la corpul autostrăzii. Zona respectivă este semnalizată.

Te-ar mai putea interesa și
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea antiaeriană poloneză
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea ...
Polonia şi Statele Unite ale Americii vor semna un acord de aproape 2 miliarde de dolari ce vizează furnizarea de sprijin logistic pentru sistemul de apărare antiaeriană Patriot, a anunţat luni......
Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy: Statul ar trebui să-și vândă participația la MBH Bank, a doua cea mai mare bancă din țară
Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy: Statul ar trebui să-și vândă participația la MBH Bank, a doua cea mai mare ...
Statul ungar ar trebui să vândă participaţia sa de 20% în MBH Bank, a doua cea mai amre insituție financiară din țară, ...
Alertă de Paști în România. Care este pericolul, avertisment oficial
Alertă de Paști în România. Care este pericolul, avertisment oficial
Paștele catolic și cel ortodox pică în acest an în aceeași zi, și, dacă va fi o perioadă însorită, ar putea avea ...
Exporturile Gazprom prin conducte de gaze naturale spre Europa au scăzut cu 19,4% în luna martie
Exporturile Gazprom prin conducte de gaze naturale spre Europa au scăzut cu 19,4% în luna martie
Livrările zilnice de gaze naturale ale Gazprom către Europe via conducta TurkStream au scăzut luna aceasta cu 19,4%, comparativ ...