Ministrul Cuc trimite Corpul de control să verifice activitatea Metrorex

Economica.net
21 03. 2019
metrou_iesire_31756700

„Corpul de control al ministrului va verifica activitatea companiei Metrorex, să vedem că au anumite sesizări şi trebuie să ţinem cont de ce ne spun oamenii din sindicat, pentru că noi am avut o relaţie foarte bună cu sindicatele. Tot timpul am răspuns pozitiv. Trebuie să avem o comunicare pe un picior de egalitate, nu pe presiune din partea lor şi nici din partea mea. Eu îi ascult, văd exact despre ce e vorba. Le dau crezare la ceea ce-mi pun pe masă, ca şi subiect de discuţie. De asta voi trimite şi corpul de control la Metrorex, să vedem exact ce reclamă aceştia”, a spus, într-o conferinţă de presă, Răzvan Cuc.

El a arătat că o delegaţie a sindicaliştilor de la metrou, care protestau în faţa Ministerului Transporturilor, a fost primită joi de secretarul de stat Dragoş Titea, responsabil cu atribuţii pe domeniul feroviar.

Circa 100 de sindicalişti de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) au pichet joi, începând cu ora 13.00, sediul Ministerului Transporturilor, cerând demisia directorului general al Metrorex, Dumitru Şodolescu. Protestul s-a încheiat la ieşirea delegaţiei de la discuţii cu reprezentanţii ministerului, în jurul orei 13.50.

Sindicaliştii de la USLM au acuzat indiferenţa autorităţilor faţă de problemele cu care se confruntă metroul bucureştean.