Ministrul de externe al Iran-ului anunță ridicarea sancțiunilor împotriva țării sale chiar de azi

Sancţiunile împotriva Iranului vor fi ridicate astăzi", a declarat sâmbătă dimineaţa ministrul afacerilor externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, la sosirea sa la Viena, informează agenţia de presă AFP.
Economica.net - S, 16 ian. 2016, 09:56
Ministrul de externe al Iran-ului anunță ridicarea sancțiunilor împotriva țării sale chiar de azi

„Astăzi este o zi bună pentru poporul iranian şi sancţiunile vor fi ridicate. Aceasta este o zi bună pentru regiune, care se debarasează de umbra unei confruntări inutile (…) Este, de asemenea, o zi bună pentru întreaga lume, pentru că aceasta demonstrează că mari probleme pot fi rezolvate pe calea diplomaţiei şi nu prin presiuni şi ameninţări”, a spus Zarif.

Potrivit şefului diplomaţiei iraniene, „după intrarea în vigoare a acordului pe marginea programului nuclear, terenul a devenit propice pentru o mai mare cooperare la nivel regional împotriva unui pericol care ameninţă regiunea, mai exact terorismul şi extremismul”. „Noi suntem deschişi unei asemenea cooperări şi sperăm că şi alte ţări vecine, precum şi comunitatea internaţională sunt de asemenea deschise”, a adăugat Zarif, făcând referire la un front comun împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI).

Zarif se află la Viena unde va participa, potrivit agenţiei Irna, la o ceremonie pentru anunţarea intrării în vigoare a acordului nuclear încheiat în iulie 2015 între Teheran şi marile puteri, menit să pună capăt unei dispute de peste 13 ani.

Zarif urmează să aibă la Viena întrevederi cu omologul său american John Kerry şi cu şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini. El este însoţit de şeful Organizaţiei iraniene pentru energie nucleară, Ali Akbar Salehi, precum şi de mai mulţi colaboratori ai săi.

Acordul încheiat în iulie între Teheran şi marile puteri vizează limitarea programului nuclear controversat al Iranului, în schimbul ridicării progresive şi controlate a sancţiunilor internaţionale la adresa Teheranului. În cadrul acestui acord, Teheranul a redus deja numărul de centrifuge şi a trimis în străinătate aproape întregul său stoc de uraniu slab îmbogăţit. De asemenea, Iranul trebuie să înlăture în zilele ce urmează nucleul reactorului cu apă grea din Arak, o altă măsură necesară pentru intrarea în vigoare a acordului.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) trebuie să confirme în mod oficial că iranienii şi-au respectat angajamentele asumate în cadrul acordului din iulie. Un raport în acest sens va fi „probabil” dat publicităţii sâmbătă, potrivit unor surse diplomatice de la Viena.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment de răscruce”
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cea mai veche instituţie financiară internaţională şi contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale, a avertizat în......
Ce spune șeful celui mai mare dezvoltator imobiliar din România despre viitorul primar al Bucureștiului
Ce spune șeful celui mai mare dezvoltator imobiliar din România despre viitorul primar al Bucureștiului
NEPI Rockcastle este cel mai mare dezvoltator imobiliar din România, cu un portofoliu de 2,7 miliarde de euro. În prezent, ...
Social-democraţii germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formaţiunii AfD de extremă dreapta
Social-democraţii germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formaţiunii AfD de extremă ...
Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a adoptat duminică o moţiune care cere interzicerea formaţiunii de extremă ...
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale a anunțat că derulează mai multe programe de înzestrare, printre care SHORAD-VSHORAD ...