Ministrul de Finanţe al Franţei a adormit în timpul discuţiilor despre soarta Ciprului

Ministrul de Finanţe al Franţei, Pierre Moscovici, a adormit în timpul discuţiillor din luna martie privind acordul de bailout al Ciprului, într-o reuniune de urgenţă la Bruxelles care s-a prelungit până după miezul nopţii, oficialul fiind trezit de directorul executiv al FMI, Christine Lagarde.
Economica.net - mie, 24 apr. 2013, 09:37

Moscovici a aţipit chiar după miezul nopţii, iar majoritatea colegilor săi din zona euro nu au observat, continuând să dezbată detaliile pachetului de 10 miliarde euro.

Lagarde a fost nevoită să se apropie de ministrul francez şi să îl trezească, potrivit unor surse care au participat la discuţiile din 24-25 martie, citate de Reuters, preluată de CNBC.

Guvernele din zona euro au anunţat pe 25 martie un acord de 10 miliarde euro cu Ciprul, care a marcat o schimbare esenţială de direcţie în privinţa soluţiilor Europei pentru criza datoriilor de stat.

Acordul presupune recapitalizarea sectorului bancar cipriot „din resurse proprii”, inclusiv prin accesarea depozitelor constituite la băncile din ţară, măsură controversată care a fost introdusă şi într-un proiect de directivă europeană, urmând să fie legiferată la nivelul UE.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, prognozează o scădere de 25% a pieței locale
Grupul AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, prognozează o scădere de 25% a pieței locale
Vânzările de autoturisme în Rusia urmează să scadă cu 25%, până la 1,1 milioane de unităţi în acest an, a declarat miercuri directorul general de la AvtoVAZ, cel mai mare constructor de......
Compania italiană Leonardo și Avioane Craiova au semnat un acord de cooperare tehnologică și industrială
Compania italiană Leonardo și Avioane Craiova au semnat un acord de cooperare tehnologică și industrială
Grupul italian de apărare Leonardo SpA şi firma Avioane Craiova au semnat, miercuri, la Salonul Aeronautic de la Paris, ...
Forumul Economic de la Sankt Petersburg, Davosul rusesc, și-a deschis astăzi porțile. O prezență numeroasă din Sudul Global și una modestă din partea Occidentului
Forumul Economic de la Sankt Petersburg, Davosul rusesc, și-a deschis astăzi porțile. O prezență numeroasă din Sudul ...
Forumul Economic de la Sankt Petersburg, care se desfășoară anual și este supranumit şi "Davosul rusesc", a început ...
Urbano Group începe construcția primei etape a parcului comercial Urbano Shopping & Living, un prociect în care va investi în total peste 100 de milioane de euro
Urbano Group începe construcția primei etape a parcului comercial Urbano Shopping & Living, un prociect în care va ...
Dezvoltatorul imobiliar Urbano Group anunță că a obținut autorizațiile de construcție necesare pentru demararea lucrărilor ...