Ministrul de Finanţe din Ungaria: Ne așteptăm la o creştere a economiei de 3% – 4% în 2024

16 11. 2023
Ungaria-1

PIB-ul Ungariei s-a redresat rapid după pandemie, ulterior conflictul din Ucraina afectând evoluţia economiei. Cu toate acestea, autorităţile de la Budapesta se aşteaptă la revenirea creşterii în 2024, a declarat Mihaly Varga.

Acesta a adăugat că piaţa muncii rămâne stabilă, cu o rată scăzută a şomajului, în timp ce rata de ocupare a forţei de muncă este de 75%. De asemenea, inflaţia a atins nivelul de vârf de 25,7% în ianuarie şi a scăzut la 9,9% în octombrie.

Soldul contului curent s-a îmbunătăţit în primul semestru din 2023, iar balanţa comercială externă ar urma să atingă un nivel record. Rata de investiţii a Ungariei este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, şi ar urma să crească şi mai mult, datorită impozitului pe profit de 9%, cel mai scăzut din UE, a afirmat ministrul de Finanţe.

Acesta se aşteaptă ca deficitul bugetar (ESA) să se situeze la 5,2% din PIB anul acesta şi să scadă la 2,9% din PIB anul viitor. Comisia Europeană previzionează în cazul Ungariei un deficit bugetar de 5,8% din PIB anul acesta şi de 4,3% din PIB anul viitor. De asemenea, Executivul comunitar previzionează un declin al economiei Ungariei de 0,7% în 2023 şi un avans de 2,4% în 2024.

Barnabas Virag, adjunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei (NBH), a declarat că reducerea ratei inflaţiei este o provocare în Europa Centrală, iar faptul că inflaţia se situează la aproximativ 3% în zona euro şi în SUA este un semn bun. Oficialul se aşteaptă ca până la finalul anului rata inflaţiei în Ungaria să scadă la aproximativ 7%, iar rata dobânzii să fie sub 11%.