Ministrul de Interne a dispus intensificarea controalelor la toate imobilele unde au loc activităţi cu public numeros

Economica.net
21 01. 2017
daniela_carmen_dan_00733200

„Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a dispus ca începând chiar din această seară să se intensifice controalele şi verificările la toate imobilele în care se desfăşoară activităţi cu public numeros. De asemenea, vicepremierul şi ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii demararea unui control tematic care să verifice aplicarea legii în domeniu, pentru acest tip de construcţii. Pentru acest lucru, se vor forma echipe mixte constituite din reprezentanţi ai structurilor MAI şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii”, a precizat Dajbog.

Ea a adăugat că ministrul de Interne a cerut ca toate structurile MAI care sunt implicate în ancheta deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la incendiul din Clubul Bamboo să acorde tot suportul necesar, astfel încât aflarea adevărului să se facă cu celeritate.

„Continuă în acest moment operaţiunea de lichidare a focarelor de incendiu. Echipele mixte, formate din pompieri şi poliţişti, verifică împrejurările care au provocat incendiul. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă recomandă persoanelor care au fost în club să se prezinte la unităţile de primiri urgenţe la apariţia oricăror simptome care ar putea avea legătură cu incendiul. Situaţia este în dinamică până la finalizarea cercetărilor la faţa locului. Preşedintele şi premierul au fost informaţi cu privire la măsurile dispuse şi la acţiunile desfăşurate”, a subliniat Monica Dajbog.