Ministrul de Interne, Carmen Dan, şi-a anunţat demisia
„Plec cu fruntea sus. (…) Nu am ce să-mi reproşez”, a declarat Carmen Dan, înainte de CExN al PSD, citată de Agerpres.
Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) s-a reunit luni, la ora 12, la Palatul Parlamentului.
Potrivit preşedintelui PSD, premierul Viorica Dăncilă, în şedinţa CExN va fi decisă formula remanierii guvernamentale.
„S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sunt, bineînţeles, la propunerea primului-ministru”, a declarat Dăncilă sâmbătă, la Călăraşi.
Premierul nu a spus care sunt miniştrii vizaţi de remaniere şi nici numărul acestora, precizând că decizia va fi una politică.
„Voi continua evaluarea, nu pot să vă dau acum un număr de ministere, poate sunt ministere unde colegii spun că nu e nevoie de remaniere, eu voi propune, dar decizia va fi politică”, a susţinut Viorica Dăncilă.
Sursa: AGERPRES