Ministrul de interne german avertizează cu privire la riscul crescut al unei confruntări între Rusia şi NATO

Ministrul de interne german Nancy Faeser a avertizat despre existenţa unui risc crescut de confruntare între Rusia şi NATO, într-un interviu publicat duminică de ziarul Handelsblatt şi citat de dpa, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 01 dec. 2024, 15:09
Ministrul de interne german avertizează cu privire la riscul crescut al unei confruntări între Rusia şi NATO

Preşedintele rus Vladimir Putin nu mai are niciun fel de scrupule, potrivit lui Faeser, şi a devenit mai agresiv faţă de membri ai NATO precum Germania de la lansarea invaziei pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022, scrie Agerpres.

„De la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei, am cunoscut un punct de cotitură în securitatea internă. Rusia poartă un război hibrid în Europa. Este evident că campaniile de dezinformare, actele de sabotaj şi atacurile cibernetice sunt controlate de stat”, a apreciat ea.

Dar Faeser a cerut reţinere şi chibzuinţă în formularea unui răspuns. ”Trebuie să continuăm să acţionăm decisiv, dar în acelaşi timp prudent”, a apreciat ea.

Întrebată dacă Rusia şi-a intensificat activităţile de sabotaj, Faeser a răspuns: „Înregistrăm o creştere semnificativă. De aceea, infrastructura critică trebuie protejată mai bine”.

Ea a amintit că actualul guvern de coaliţie a depus o lege menită să îmbunătăţească securitatea fizică a unor facilităţi importante, cum ar fi nodurile energetice, de transport şi de telecomunicaţii.

Ea a îndemnat opoziţia conservatoare CDU/CSU să susţină legea, spunând că blocarea acesteia ar fi iresponsabilă, având în vedere ameninţările actuale în creştere.

Coaliţia în exerciţiu nu dispune de o majoritate în parlament şi trebuie să se bazeze pe sprijinul opoziţiei pentru a adopta orice lege.

Faeser a comentat, de asemenea, planurile pentru o reţea naţională de identificare a buncărelor şi a altor adăposturi: „În primul rând, este vorba despre adăposturi uşor accesibile, cum ar fi parcări subterane, staţii de metrou sau subsoluri ale clădirilor publice, care trebuie să fie uşor de găsit folosind aplicaţiile de navigaţie şi avertizare. Oferim, de asemenea, sfaturi despre cum să vă protejaţi pivniţa cu mijloace simple”.

Când a fost întrebată când va fi gata acest concept, Faeser a răspuns: „Lucrăm la el. Dar nu putem compensa zeci de ani de neglijenţă în doar câţiva ani”.

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea în reintegrarea progresivă a Turciei în programul american de F-35 şi în faptul că Ankara va primi avioanele de vânătoare......
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Internaţional "George Enescu" Bacău este primul din România care a depus cerere de finanţare pentru un proiect ...
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ...
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...