Ministrul delegat pentru Buget va fi reprezentantul României în consiliile de conducere ale BERD, BIRD şi BEI

Economica.net
05 03. 2014
berd_54657400

‘Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este ministrul delegat pentru buget, iar supleantul său este guvernatorul Băncii Naţionale a României’, se precizează în textul proiectului.

De asemenea, ministrul delegat pentru Buget va fi reprezentantul României şi în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dar şi în Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, în locul ministrului Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte reprezentarea României în Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional, aceasta va fi asigurată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice, care coordonează activităţile din domeniul datoriei publice, se mai arată în proiectul de act normativ. Până acum, acest post era ocupat de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice pe probleme de relaţii financiare cu organismele internaţionale.