Ministrul Dezvoltării a semnat zece contracte în valoare de peste 125 de milioane de lei pentru proiecte finanțate prin Programul „Anghel Saligny”

07 11. 2022
Cseke Attila

Contractele semnate vizează reabilitare străzi în comuna Comişani (judeţul Dâmboviţa) – 12.156.684,59 lei, extindere reţea de canalizare în comuna Găvăneşti (judeţul Olt) – 7.832.766,39 lei, modernizare drumuri de interes local în comuna Dăeşti (judeţul Vâlcea) – 5.914.229,48 lei, extindere reţea de apă şi canalizare în comuna Glăvile (judeţul Vâlcea) – 13.961.711,50 lei, a precizat un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).

Totodată, contractele semnate vizează centura ocolitoare de trafic greu în oraşul Dărmăneşti (judeţul Bacău) – 20.000.000 lei, modernizare străzi în comuna Brateş (judeţul Covasna) – 12.000.000 lei, modernizare drumuri comunale şi săteşti de interes local, situate în intravilanul satului Lipia din comuna Merei (judeţul Buzău) – 8.086.405,89 lei, modernizare şi consolidare drum judeţean DJ 107V: DJ 107 – Alecuş – DJ 107D (Consiliul Judeţean Alba) – 24.979.359,85 lei.

Se vizează, de asemenea, construirea unui pod peste pârâul Aluniş în punctul Vasile Marin din comuna Aluniş (judeţul Prahova) – 5.265.813,03 lei, precum şi extindere canalizare menajeră, branşamente şi racorduri la reţeaua de apă şi canalizare în satele Horăşti, Leurda şi Râpa din municipiul Motru (judeţul Gorj) – 15.594.128,93 lei.

Aceste proiecte se alătură celorlalte 49 de contracte, în valoare totală de 532.068.402,01 lei, care au fost semnate până în prezent în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.