Ministrul Drulă zice că a depus plângere la DNA împotriva celor care au blocat vineri metroul

Ministrul Transportrul Cătălin Drulă a anunțat pe Facebook că ar fi depus "plângere penală" la Direcția Națională Anticorupție (DNA) împotriva celor care au blocat metroul bucureștean vineri.
Ion Dobreanu - vin, 26 mart. 2021, 14:17
Ministrul Drulă zice că a depus plângere la DNA împotriva celor care au blocat vineri metroul

„Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:

+ zădărnicirea combaterii bolilor

+ abuz în serviciu

+ trafic de influență

+ folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane

+ folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite

+ șantaj

+ infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate”, se arată în postarea lui Drulă pe Facebook.

El zice că le cere procurorilor să identifice persoanele către care trebuie să se îndrepte pentru a recupera banii în instanță civilă, prejudiciul fiind în curs de cuantificare.

„Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției. Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului. Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului”, conchide Drulă.

 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex. Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...