Ministrul Duşa: Lucrările sunt în grafic în baza militară de la Deveselu

Economica.net
27 05. 2014
missile_03989900

‘Având în vedere că în anul 2015 baza de la Deveselu trebuie să devină operaţională, am dorit astăzi să verific stadiul executării lucrărilor, atât în baza de la Deveselu, cât şi lucrările exterioare, cele care cădeau în sarcina Consiliului Local Deveselu. În bază lucrările sunt în grafic, atât lucrările pe care le realizează partea română, cât şi lucrările pe care le realizează partea americană’, a spus ministrul.

Mircea Duşa a avut o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale din Deveselu şi a vizitat baza militară în care se instalează Facilitatea de apărare antirachetă.

Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a declarat, pentru AGERPRES, că i-a prezentat ministrului stadiul lucrărilor de investiţii finanţate din fonduri guvernamentale în localitate şi i-a solicitat sprijinul pentru alocarea a încă 4,5 milioane lei cât mai rapid, astfel încât să poată fi pus în funcţiune sistemul de alimentare cu apă şi canalizare.

‘Am discutat despre volumul lucrărilor de investiţii în infrastructură din Deveselu, despre ce fonduri am primit până acum, ce s-a făcut, ce mai trebuie realizat şi finalizat, ce necesar de fonduri mai avem. Am precizat faptul că sistemul de apă şi canalizare este realizat în proporţie de 99% şi că mai avem nevoie de 4,5 milioane lei pentru a putea fi pus în funcţiune. Costul total al lucrării este de 11 milioane lei şi mai avem nevoie de trei milioane lei pentru sistemul de canalizare şi 1,5 milioane lei pentru alimentarea cu apă şi staţia de epurare. Acesta trebuie conectată la reţeaua de electricitate şi costurile pentru aceasta sunt de 170.000 lei. Ministrul ne-a transmis că va face demersuri, astfel încât să primim cât mai rapid sumele respective şi să încheiem lucrarea’, a spus Ion Aliman.

Edilul a menţionat că i-a prezentat ministrului şi situaţia lucrărilor la reţeaua de drumuri din Deveselu.

‘În privinţa drumurilor s-au făcut numai 10%, adică drumul spre baza militară. Modernizarea reţelei de drumuri din Deveselu costă 6,7 milioane lei, dar trebuie să finalizăm în primul rând reţelele de utilităţi’, a adăugat primarul.