Ministrul Economiei anunţă că de luni încep controalele la distribuitorii de ulei care au mărit preţurile

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunţat că începând de luni se vor face controale în supermarketuri, dar şi la site-urile şi distribuitorii on-line de ulei alimentar, care au mărit nejustificat preţurile în ultimele zile, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 13 mart. 2022, 17:39
Ministrul Economiei anunţă că de luni încep controalele la distribuitorii de ulei care au mărit preţurile

„În ceea ce priveşte această criză a uleiului, am verificat cu ministrul Agriculturii, avem stocurile necesare, suficiente, şi atunci nu ar trebui să avem niciun fel de probleme privind aprovizionarea cu ulei. Şi vom intra săptămâna viitoare, încă de luni, să verificăm acele site-uri şi acei distribuitori, care au crescut preţul uleiului de trei ori. Vreau să liniştim populaţia, nu există niciun motiv de îngrijorare că nu vom avea stocuri de ulei şi n-ar trebui să reacţionăm la aceste mesaje şi triplări, dublări de preţuri, care nu au niciun fel de justificare economică. Vom face controale şi la supermarketuri, dar şi la acele magazine on-line”, a declarat Florin Spătaru, potrivit Agerpres.

Spătaru a precizat că aceste controale vor fi realizate nu doar de ANPC, ci şi de alte instituţii ale statului.

„Vom face aceste controale cu toate autorităţile competente ale statului pentru că şi ANPC are nişte limite”, a afirmat ministrul.

Potrivit demnitarului, după efectuarea acestor controale, „aşa-zisa criză a uleiului va fi depăşită”, la fel cum s-a întâmplat şi la benzinării când, după controalele efectuate de autorităţile statului, au dispărut cozile făcute de şoferi.

„Dacă vom interveni şi vom face aceste controale, mă aştept ca această cerere să fie reglementată corespunzător şi să nu trebuiască să ajungem în situaţia raţionalizării. Uitaţi-vă ce se întâmplă la staţiile de benzină! N-a trebuit să raţionalizăm. Când ne-am dus şi am intervenit, lucrurile au început să intre în normal şi nu mai avem cozi de zeci, sute de maşini. Vreau să vă asigur încă o dată de hotărârea Guvernului şi a premierului de a interveni decisiv pentru a nu destabiliza, pentru a nu crea această panică în populaţie”, a explicat Florin Spătaru, scrie Agerpres.

Ministrul Economiei s-a aflat, duminică, la Galaţi, unde s-a întâlnit cu refugiaţii din Ucraina cazaţi în căminele studenţeşti şi studenţii ucraineni înscrişi la Universitatea „Dunărea de Jos”, care desfăşoară, de pe 24 februarie, voluntariat, ajutând refugiaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Sindicaliștii de la METROREX susțin că sporurile nu sunt favoruri, ci obligații a angajatorului de a plăti sacrificiul salariaților de a munci în subteran
Sindicaliștii de la METROREX susțin că sporurile nu sunt favoruri, ci obligații a angajatorului de a plăti sacrificiul ...
Sporurile nu sunt favoruri, ele sunt obligaţii ale angajatorului de a plăti pentru sacrificiul salariaţilor de a munci în condiţiile speciale de muncă din metrou, consideră Uniunea Sindicatul......
Chelsea Londra va primi 98 de milioane de euro pentru câștigarea Cupei Mondiale a Cluburilor
Chelsea Londra va primi 98 de milioane de euro pentru câștigarea Cupei Mondiale a Cluburilor
Chelsea Londra va primi suma colosală 98 de milioane de euro după ce a câştigat Cupa Mondială a Cluburilor, învingând-o ...
Parlamentul a respins moțiunea de cenzură depusă de AUR, S.O.S. și POT
Parlamentul a respins moțiunea de cenzură depusă de AUR, S.O.S. și POT
Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie după ce Cabinetul Bolojan şi-a angajat răspunderea pe pachetul de măsuri ...
Grupul Alpha Bank a acordat o finanțare de 175 de milioane de euro britanicilor de la M Core pentru preluarea mai multor centre comerciale din România
Grupul Alpha Bank a acordat o finanțare de 175 de milioane de euro britanicilor de la M Core pentru preluarea mai multor ...
Alpha Bank S.A. Grecia, sucursala sa din Luxemburg și Alpha Bank România S.A. au finanțat prin intermediul a patru tranzacții ...