Ministrul Economiei: Au apărut la raft ape îmbuteliate despre care nu ştim nimic. Există un risc de îmbolnăvire a populaţiei
Şimon a anunţat, în cadrul discuţiilor, că întregul pachet legislativ privind reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale, va fi revizuit şi va fi votat în Parlament în luna februarie a anului viitor, scrie News.ro.
Ministerul are două interese prin legea apelor minerale, care vizează controlul calităţii apei şi a numărului de sticle îmbuteliate, a precizat ministrul.
„Apar la raft fel şi fel de ape îmbuteliate, aşa-numitele ape de masă, despre care nu ştim nimic. Nu ştim de unde provin, nu ştim câte sticle s-au îmbuteliat. Există două riscuri: riscul îmbolnăvirii populaţiei pentru că nu cunoaştem care este calitatea apei, şi există riscul unei fraude fiscale deoarece nu ştim câte sticle se îmbuteliază”, a afirmat Şimon.
Legat de redevenţele care vor fi impuse în cazul concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale, ministrul consideră că trebuie stabilit un nivel corect atât pentru stat, cât şi pentru mediul de afaceri.