Ministrul Economiei: Avem în portofoliu 37 de companii listabile, dintre care 28 au grave probleme financiare
„Bursa nu există decât în societăţi capitaliste. Comunismul nu are bursă, are altceva, are organ planificator central. Bursa este echivalentul organului planificator central din capitalism (…) La stat modul de luare a deciziilor nu se bazează pe profit şi pierdere, ci pe un imperativ politic: ne-a spus politicianul X sau politrucul X să facem lucrul acela, pe acela îl facem. Face pierderi, nu-i nicio problemă, pentru că sacul fără fund al statului există şi e finanţat din banii tuturor contribuabililor. Acesta este un lucru care ar trebui să se schimbe în România (…) Aceste reforme trebuie să se întâmple într-un mod cât mai rapid prin listarea şi transparentizarea acestor companii. Strategia noastră, la Ministerul Economiei, pe lângă discuţiile pe care le avem pentru a lista mai multe companii care sunt listabile, dintr-un număr de 37 unde ministerul are capital majoritar, excluzând filialele, 28 au grave probleme financiare, fie că sunt cu pierderi an de an, fie sunt cu datorii foarte mari la bugetul de stat, fie sunt în insolvenţă sau chiar în faliment. Avem un portofoliu destul de dificil. Strategia este foarte clară: trebuie să închidem aceste găuri negre cât mai repede şi companiile care sunt listabile trebuie să fie listate. Vreau să agreez cu premierul mai întâi lista acestor companii înainte să comunicăm exact şi nume de companii”, a susţinut Năsui.
Acesta a adăugat că a fost demarat un proces de reformă în companiile de stat, prin care vor fi numiţi în funcţii de conducere oameni competenţi.
„Trebuie să ducem lucrurile către un sistem şi un model economic de succes care a funcţionat deja în alte ţări. Nu trebuie să inventăm roata. Dacă aceste companii le ţinem în letargia în care au fost până acum o să continue tot aşa şi o să fie tot găuri negre. Trebuie să schimbăm ceva şi cred că cu această guvernare vom reuşi să facem lucrul acesta. Companiile de stat care au mers bine sunt, în general, monopoluri, pentru că managementul de stat nu conduce la performanţă. Dacă ne uităm şi la CV-urile oamenilor care sunt numiţi în diverse funcţii în CA-uri (Consilii de Administraţie, n.r.), în conducerile companiile nici nu au capacitatea să ducă la acea performanţă. Noi am început un proces de reformă în aceste companii. Un prim pas este să numim oameni competenţi şi specialişti. Am schimbat Consiliul de Administraţie de la Romarm, continuăm să facem lucrurile acestea”, a explicat ministrul de resort.
Reprezentanţi din partea Băncii Naţionale a României (BNR), Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) participă, marţi, în cadrul videoconferinţei cu tema „Piaţa de Capital – Bursa în anul crizei sanitare şi al incertitudinilor economice”, organizată de Profit.ro.