Ministrul Economiei: După ridicarea sancţiunilor, Iranul ar putea deveni o sursă de aprovizionare cu gaze naturale pentru UE

Economica.net
15 10. 2015
huo1_29055300

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc miercuri, la aceasta fiind prezent şi Mojtaba Ramezani, ataşat economic şi comercial al ambasadei.

Şeful misiunii diplomatice iraniene a menţionat că Iranul oferă oportunităţi deosebite de cooperare în domeniul energetic, deţinând locul doi în lume după rezervele de gaze naturale, locul 4 după cele de ţiţei şi locul trei în producţia mondială de ţiţei. Totodată, a subliniat ideea necesităţii organizării unor contacte la nivel guvernamental, invitându-l pe ministrul român al Economiei să efectueze o vizită de lucru în Iran.

‘Urmărim cu interes urmările convenirii, la 14 iulie 2015, a ‘Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune’ (JCPOA) între Grupul E 3+3 (Germania, Franţa, Marea Britanie, dar reprezentând întreaga comunitate a UE), + 3 (SUA, Federaţia Rusă, China) şi R. I. Iran, suspendarea unor măsuri restrictive ale Uniunii Europene în cadrul embargoului internaţional impus acestei ţări, fiind convinşi că procesul de ridicare a sancţiunilor va continua pe măsură ce Iranul va face dovada respectării angajamentelor asumate’, a afirmat Andrei Gerea.

După reducerile semnificative ale schimburilor comerciale bilaterale din perioada 2012 – 2014, ca urmare a intrării în vigoare a sancţiunilor ONU şi susţinute de UE la adresa Iranului, se constată o anumită revigorare a acestora în primele şapte luni din 2015, când au înregistrat o majorare cu 57% faţă de perioada similară din 2014, atingând 115 milioane dolari, cifră apropiată de nivelul întregului an 2014 (117 milioane de dolari). Exportul românesc în perioada ianuarie – iulie 2015 a atins 108 milioane de dolari, cu 56% peste nivelul perioadei similare din 2014, iar importul a însumat 8 milioane dolari, cu 77% peste nivelul primelor 7 luni din 2014.