Ministrul Economiei: Energia verde şi capacitatea de stocare a carbonului dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine

Energia verde şi capacitatea de stocare a carbonului dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine sau capital, inclusiv autohton, reprezentând un avantaj competitiv cu alte economii din Europa şi din lume, a afirmat marţi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.
AGERPRES - mar, 06 feb. 2024, 12:27
Ministrul Economiei: Energia verde şi capacitatea de stocare a carbonului dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine

„Am să spun în primul rând ceea ce cred că se va întâmpla cu economia României, care este ţinta pe care o avem: o economie verde, o economie cu energie produsă din surse verzi care creează oportunităţi. Aşa a fost istoria industrială a României, suntem o ţară unde am exploatat petrol şi gaze. Prima rafinărie din lume, 1857, a fost înfiinţată lângă Ploieşti. Asta înseamnă că avem foarte multe sonde şi capacitatea de stocare a carbonului. Aceste două lucruri împreună: energie verde, capacitate de stocare a carbonului, dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine sau capital, inclusiv autohton – o chestiune unică în peisajul european, şi probabil că devin un avantaj competitiv şi cu restul economiilor lumii. Este un lucru pe care l-am spus la Berlin, este un lucru pe care îl spun companiilor americane, un lucru pe care îl spun companiilor franceze”, a menţionat Ştefan-Radu Oprea, la conferinţa „România producătoare în noua paradigmă economică: probleme, finanţarea dezvoltării, intrarea în viitor”, organizată de publicaţia Curs de Guvernare, scrie Agerpres.

El a subliniat că sunt companii care îşi manifestă interesul pentru a fi în România, mai ales cele pe care acţionarii le verifică „la al treilea, al patrulea furnizor, dacă într-adevăr comportamentul lor este unul verde, în privinţa energiei”.

„Avem o şansă foarte mare şi, din această perspectivă, eu nu sunt atât de pesimist despre viitorul economiei româneşti, cu atât mai mult cu cât,
spre exemplu, The Economist spunea că România va avea cea mai mare creştere economică din Europa, în următorii ani. Dacă ne uităm pe cifre statistice, vom vedea că lucrurile nu stau chiar atât de rău cum avem obiceiul de a vorbi despre economia românească”, a mai spus Radu Oprea.

Oficialul a subliniat că în România s-a ajuns la un record de ocupare al forţei de muncă ceea ce arată capacitate de absorbţie şi o efervescenţă a economiei.

Pe de altă parte, ministrul a precizat că suntem într-o conjunctură geopolitică, într-o Europă unde activitatea industrială scade.

„Ne uităm la Germania şi ne uităm cu oarecare îngrijorare. Dar, România are previziune de creştere pe mai mulţi piloni posibili. Suntem într-un plin proces de transformare a surselor de energie. Energia verde va fi unul dintre pilonii de bază ai dezvoltării economiei româneşti. Mai mult decât atât, punctual pe acest subiect, suntem în discuţii cu companiile care doresc să investească în România pentru a vedea dacă în noile proiecte mari energetice, România poate să fie implicată în partea de transfer tehnologic, de cooperare industrială, astfel încât să producem în România componente ale noilor reactoare mici modulare sau alte componente din energie”, a mai spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru a aloca rapid bani zonelor afectate
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din......
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
Cele mai mari proiecte logistice din țară, aflate în construcție sau amenajare, au o suprafață totală de peste 622.000 ...
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri au fost închise temporar
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri ...
Autoritatea Națională a pentru Protecția Consumatorilor a realizat 205 controale pe litoral în perioada 28 iulie – ...
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început sâ furnizeze sâmbătă Siriei gaze naturale care provine din Azerbaidjan, relatează AFP, transmite Agerpres.