Ministrul Economiei: OPCOM va participa la implementarea unei Contrapărţi Centrale
„Ministerul Economiei este bine familiarizat cu mecanismele pieţelor speciale, având în vedere rolul şi importanţa pe care o are OPCOM – bursa de energie, compania înfiinţată în scopul administrării pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale prin asigurarea desfăşurării continue, ordonate, eficiente, echitabile şi transparente a tranzacţiilor şi a contractelor comerciale în condiţii de reglementare. OPCOM este prima bursă din România care va participa la implementarea unei Contrapărţi Centrale, o premieră pentru care doresc să felicit conducerea executivă şi administrativă a companiei”, a spus, în mesaj, Niculae Bădălău.
El a menţionat că beneficiile Contrapărţii Centrale nu se vor lăsa deloc aşteptate, premiera reprezentând un model demn de urmat pentru alte proiecte de succes.
De asemenea, Niculae Bădălău a spus că Ministerul Economiei are în portofoliul său companii importante care sunt listate pe Bursa de Valori Bucureşti, atât pe piaţa principală, cât şi pe piaţa secundară, AeRO.
El a afirmat că pentru simbolurile tranzacţionate pe BVB, aflate în portofoliul Ministerului, piaţa de capital reprezintă un instrument important de capitalizare, iar regulile de funcţionare al sectorului obligă conducerea acestor companii la un comportament economic responsabil şi pro-activ.
Vineri se desfăşoară la Bucureşti Forumul Pieţei de Capital organizat de Financial Intelligence.