Ministrul Economiei promite că CET Titan se va face. Proiectul ar fi fost blocat de Firea

Economica.net
18 11. 2020
cet_titan_54593400

“E un proiect foarte important CET Titan, acolo unde SAPE este angrenat și am vorbit cu directoratul SAPE. Proiectul a fost blocat pentru că Primăria nu și-a dat acordul ca energia termică produsă aici să fie preluată în rețea penru bucureșteni. Odată cu noua admistrație, nu se mai pune această problemă, iar proiectul va fi deblocat”, a spus Virgil Popescu.

 El a opinat că astfel nu ma va mai fi nevoie ca locuitorii din Colentina să primească energie termică de la centrala din sudul orașului, cu neajunsurile evidente ale acestei situații.

Proiectul de construire a unei noi capacităţi de producţie de energie electrică pe platforma vechii centrale electrice de termoficare (CET) Titan este destul de vechi.

“Există un plan făcut, şi care are aprobarea de principiu a Ministerului Energiei, privind construcţia unei centrale electrice pe gaze noi, în ciclu combinat, pe locul fostului CET Titan. Capacitatea centralei va fi de 50 MW, iar investiţia ar fi de maximum 40 de milioane de euro, pentru că dispune de un amplasament foarte bun. Este la sursa de gaz, la sursa de apă, şi este lângă staţia electrică, deci costul ar putea coborî undeva la 700.000 de euro pe MW nou instalat”, ne declarau surse guvernamentale în vara lui 2018.

În februarie 2020, preşedintele SAPE, Bogdan Stănescu, declara că mare parte din dividendele plătite de Enel statului român, circa jumătate de miliard de lei, vor fi folosiţi pentru investiţii în sectorul energetic, printre care şi proiectui CET Titan

Centrala electrică de termoficare (CET) Titan, s-a desprins din Electrocentrale Bucureşti-societatea care administrează toate CET-urile mari din Bucureşti în 2014, şi a devenit Electrocentrale Titan, societate aflată în subordinea Ministerului Energiei.