Ministrul Economiei: Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ar trebui făcute împreună cu companii din ţări membre NATO sau ale UE şi nu cu chinezii

Economica.net
29 01. 2020
cernavoda_84857600

Ministrul Economiei spune că proiectul privind reactoarele 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă „stagnează” şi că ar prefera ca acesta să fie dezvoltat în colaborare cu companii din ţări considerate parteneri strategici ai României şi nu cu companii din China, scrie News.ro

„În momentul de faţă proiectul stagnează cu compania chineză. O să avem discuţii cu Nuclearelectrica vizavi de ceea ce s-a mai întâmplat, e un acord practic de asociere şi atât. Nu s-a mai întâmplat absolut nimic la Nuclearelectrica, o să avem discuţii. Dumneavoastră cunoaşteţi poziţia mea prin care eu am spus că aş prefera să lucrăm cu partenerii strategici ai României pentru că suntem o ţară membră NATO, a Uniunii Europene şi… Eu am zis că aş prefera să lucrez cu companii care sunt ale…”, a declarat ministrul Economiei marţi seară, într-o emisiune la B1 Tv.

Virgil Popescu a avansat ideea conform căreia Nuclearelectrica ar fi capabilă să construiască singură un reactor nuclear la centrala de la Cernavodă.

„Eu sunt foarte optimist că reactoarele 3 şi 4 se vor construi şi, de ce nu, şi al cincilea reactor, dar eu cred mai mult că Nuclearelectrica, dacă statul are o politică de dividende foarte corectă vizavi de Nuclearelectrica – şi anul acesta a arătat-o, în 2019 noi nu am luat dividende de la Nuclearelectrica – poate construi chiar singură un reactor. Deci inclusiv acest scenariu este luat în calcul pentru că în momentul când îşi construieşte singur reactor nu mai are nevoie de absolut nimeni să se asocieze, are know how, are tehnologie, canadienii pot să vină lângă Nuclearelectrica pentru că ei au know how-ul pentru CANDU (un tip de reactor dezvoltat de companii canadiene, care sunt considerate foarte sigure– n.r.) ” a spus ministrul Energiei.

Acesta a precizat că în 2026 unitatea I de la Cernavodă va trebui oprită şi retehnologizată.