El a precizat că acest necesar a fost calculat la nivel maxim, în sensul că toată lumea respectă regulile şi o mască se schimbă la 4 ore, în timp ce copiii le-ar schimba din două în două ore. „Necesarul este foarte mare, eu gândesc necesarul maxim de care este nevoie, dar toţi ştim că nu schimbăm o mască la patru ore şi că uneori o ţinem şi a doua zi. Foarte mulţi nu şi le permit şi mai sunt şi măştile din pânză, din material refolosibil, care se spală, iar acestea scad consumul”, a explicat ministrul Economiei.
La nivel de dezinfectaţi, Popescu a precizat că România „se descurcă” cu producţia de biocide, însă a recunoscut că la ora actuală nu sunt laboratoare care să certifice aceste biocide.
„Eu cred că nu aţi mai văzut nicio ştire că nu se găsesc dezinfectanţi, după ce a început producţia la Farmec Cluj şi la Antibiotice Iaşi, cei doi mari producători, dar mai sunt vreo 10-15 producători mai mici şi îmi pare rău că nu le pot pronunţa numele, pentru că nu îi ştiu chiar pe toţi. Eu cred că în momentul de faţă, în România ne descurcăm cu producţia de biocide. Ceea ce îmi doresc eu este, ca să putem să avem şi capacitarea ca stat, să avem laboratoare care să certifice aceste biocide, să certifice aceste măşti, să certifice aceste combinezoane, materiale, acum le face cele ale armatei, dar laboratoare care să fie recunoscute de UE. Şi aici trebuie să mai lucrăm ca să avem laboratoare. Degeaba producem, ele nu sunt, nu au fost făcute şi procesul de acreditare al lor este de lungă durată, nu este aşa simplu, poate să dureze şi un an. Atunci producătorul român al unei măşti trimite în Germania la laborator şi de acolo primeşte când primeşte certificarea ca să poată să o pună în vânzare pe piaţa europeană”, a spus Popescu.
El a susţinut că în perioada stării de urgenţă şi de alertă s-a găsit soluţia de acreditare cu laboratoarele armatei, însă într-o perioadă normală România trebuie să deţină o structură de laboratoare care să permită certificarea produselor de bază.
„Se lucrează acum, vrem să acredităm tot Institutul Armatei – Cantacuzino la nivel european în aşa fel încât să facă toate testele pentru virucide şi biocide pentru că în România cred că este singurul care ar putea să facă acest lucru. A luat o acreditare provizorie, se zbate şi va mai lua, dar acolo unde există infrastructură acelea trebuie acreditate în primă instanţă şi unde sunt iniţiative noi şi ele trebuie ajutate. Trebuie să avem multe lucruri de acest gen în România”, a adăugat şeful de la Economie.