Ministrul Economiei susţine redeschiderea minelor din Maramureş închise în 2007

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că susţine reactivarea perimetrelor miniere din judeţul Maramureş închise în anul 2007.
Economica.net - S, 31 mart. 2012, 15:39
Ministrul Economiei susţine redeschiderea minelor din Maramureş închise în 2007

„În primul rând, intenţia noastră este să redeschidem acele perimetre miniere rentabile, dar şi altele noi care ar putea spori capacitatea de extracţie a metalelor neferoase. E greu de acceptat faptul ca zona Maramureşului, bogată în minereuri neferoase, să se spună că nu mai e rentabilă. Acest fapt se poate consuma într-un parteneriat public-privat, în condiţiile legiferate şi altele care ar trebui îmbunătăţite. Noi urmărim să creăm noi locuri de muncă şi de aceea susţin redeschiderea perimetrelor miniere rentabile, dar în condiţii de protejare a mediului. Din datele tehnice deţinute de minister rezultă că Maramureşul deţine o cantitate importantă de zăcăminte neferoase”, a spus Lucian Bode.

Ministrul economiei a precizat că au fost identificate 5 foste perimetre miniere care ar putea fi reactivate, dar în acelaşi timp se are în vedere şi scoaterea la vânzare a peste 500.000 de tone de pirite aurifere, rezultate din activitatea de procesare a minereurilor neferoase de a lungul celor 50 de ani de minerit.

„Compania minieră Remin Baia Mare poate iniţia, împreună cu instituţiile abilitate, procedura de scoatere la vânzare a piritelor aurifere. Totul se poate face doar cu respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în acest domeniu. Exploatarea piritelor aurifere ar putea contribui semnificativ la curăţarea zonelor afectate de aceste depozite în care se află depozitate cantităţi uriaşe de minereu”, a spus ministrul Bode.

Pe de alte parte, ministrul economiei a subliniat că vor continua programele de finanţare a lucrărilor de ecologizare şi conservare a fostelor zone miniere din Maramureş şi alte zone din ţară. Numai la nivelul judeţului Maramureş se află în conservare 14 iazuri de decantare a minereurilor, 4 staţii de epurare şi 57 de foste mine şi perimetre miniere. În anul 2012 vor fi investiţi peste 10 milioane euro în aceste operaţiuni, iar până la sfârşitul anului 2015 suma alocată pentru aceste lucrări urmează să ajungă la 180 milioane euro.

Minele aflate în subordinea Companiei Miniere Remin Baia Mare, acum aflată in insolvenţă, au fost închise în anul 2007. Compania deţinea unităţi de exploatare în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud şi Suceava.

Remin extrăgea şi prelucra minereuri neferoase cu conţinut de aur, argint, cupru, zinc şi alte metale.

Te-ar mai putea interesa și
RO e-Transport – Ce spune ANAF după cele mai recente controale a transporturilor rutiere cu risc fiscal ridicat
RO e-Transport – Ce spune ANAF după cele mai recente controale a transporturilor rutiere cu risc fiscal ridicat
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a organizat, în 4 iunie, o acţiune naţională de monitorizare a transporturilor rutiere cu risc fiscal ridicat, în urma căreia au fost identificate 29 de......
Cum s-au descurcat țările din Estul Europei de la începutul războiului ruso-ucrainian
Cum s-au descurcat țările din Estul Europei de la începutul războiului ruso-ucrainian
Un studiu publicat în aceste zile de Banca Națională analizează impactul invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022 ...
Iran asigură că următoarea rundă de negocieri cu SUA pe dosarul nuclear va avea loc duminică
Iran asigură că următoarea rundă de negocieri cu SUA pe dosarul nuclear va avea loc duminică
Guvernul Iranului a informat marţi că următoarea rundă de negocieri indirecte pentru un acord nuclear cu Statele Unite ...
Orașele ucrainene Kiev și Odesa au fost ținta unor atacuri masive cu drone rusești în cursul nopții de luni spre marți
Orașele ucrainene Kiev și Odesa au fost ținta unor atacuri masive cu drone rusești în cursul nopții de luni spre marți
Orașele ucrainene Kiev și Odesa au fost ținta unor atacuri masive cu drone rusești în cursul nopții de luni spre marți ...