Ministrul Economiei: Vor fi doi secretari de stat pe Energie. Niculae Havrileţ e un profesionist şi ar fi un câştig

Economica.net
15 11. 2019
articol_havrilet_57704200

El a participat la o conferinţă de profil şi, la plecare, a fost întrebat de jurnalişti câţi secretari de stat pe domeniul energetic va avea ministerul şi care vor fi aceştia.

„Vor fi doi secretari de stat pe Energie”, a spus Popescu.

În piaţă s-au vehiculat două nume, respectiv Doru Vişan, secretar de stat până acum în Ministerul Energiei, revocat recent de premierul Ludovic Orban, şi Niculae Havrileţ, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) şi consilier al fostului ministru al Energiei Anton Anton.

„Dacă domnul Vişan a fost eliberat din funcţie, el nu va mai fi secretar de stat. Domnul Havrileţ este un foarte bun profesionist şi poate fi oricând secretar de stat. Este un foarte bun profesionist şi eu îl apreciez. A fost preşedintele ANRE şi chiar cunoaşte domeniul. Cred că ar fi un câştig. Dar, deocamdată, nu avem secretari de stat”, a susţinut Popescu.