Ministrul Educaţiei a semnat trei ordine care reglementează problema manualelor şcolare
Este vorba despre un ordin referitor la înnoirea stocurilor de manuale existente, unul privind tipărirea noilor manuale de clasa a V-a şi un altul legat de programele şcolare.
‘În primul rând vorbim despre manualele şcolare care sunt deja folosite în momentul de faţă şi aici aş dori să fac o mică paranteză – manualele şcolare se găsesc într-un proces de reînnoire şi s-au produs deja manuale şcolare pentru clasele I-IV şi acum suntem la manualele şcolare pentru clasa a V-a. Vorbim despre manualele existente, pentru care trebuie să reîntregim stocurile respective, adică să achiziţionăm în plus faţă de ceea ce a fost în anii precedenţi. Asta înseamnă clasele I-IV şi clasele VI-XII. Pentru clasa a V-a vorbim despre programe şcolare noi şi manuale noi. Am reuşit într-un timp record să producem programe şcolare pentru tot gimnaziul. Faţă de anii precedenţi, am introdus în plus încă două verificări finale asupra acestor programe’, a afirmat demnitarul într-o conferinţă de presă.
El a spus că a solicitat şi sprijinul Academiei Române în ceea ce priveşte programele şcolare.
‘Ordinul de ministru (privind programele şcolare – n.r.) a fost semnat zilele trecute şi astăzi – din câte cunoaştem noi – va fi publicat în Monitorul Oficial. După care vom intra în etapa de realizare a manualelor’, a susţinut ministrul.
Năstase a precizat că în ceea ce priveşte manualele şcolare a convenit împreună cu editorii să se reducă perioada de depunere a ofertelor de la 6 luni la 100 de zile.
‘Ceea ce facem noi acum trebuia să se întâmple în luna noiembrie 2016 şi lucrul acesta nu s-a întâmplat. A trebuit să recuperăm această întârziere foarte mare şi am căzut de acord cu editurile să reducă acest termen. Am schimbat criteriile de calificare a lor, şi anume: nu mai luăm în consideraţie preţul cel mai mic, ci luăm în considerare o combinaţie între calitate şi preţ’, a explicat demnitarul, adăugând că manualele se vor baza pe ‘competenţe’.
Secretarul de stat Gabriel Liviu Ispas a afirmat, la rândul său, că pentru prima oară în ultimii 15 ani se poate discuta despre ‘o adevărată liberalizare’ a pieţei manualelor pentru clasa a V-a.
‘Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, nu va mai selecta un număr limitat de manuale. Toate manualele care îndeplinesc criteriile de calitate – şi anume minimum 85% din punctaj – şi respectiv îndeplinesc un punctaj total de 77 din 100 vor fi selectate urmând ca profesorii să poată decide în cunoştinţă de cauză ce manual vor avea la catedră. Au fost înlocuite şi îmbunătăţite criteriile de selecţie calitativă’, a mai spus secretarul de stat.