Ministrul Educaţiei afirmă că toate şcolile vor avea internet prin Wi-Fi

Economica.net
07 03. 2017
telefon_674848577_16280400

‘În momentul de faţă, din punct de vedere al logisticii informatice, toate şcolile din România sunt conectate la internet, dar vorbim de o conectare punct fix. Avem un proiect în programul de guvernare şi îl pregătim chiar acum pentru a fi finanţat din fonduri europene, care se numeşte ‘Campusul Şcolar’. Deci în şcolile unde nu avem Wi-fi vor fi instalate echipamente corespunzătoare, astfel încât să avem posibilitatea ca toate şcolile, peste patru ani, să fie conectate la internet din clasă, nu ca punct fix. Pentru aceasta avem şi în buget prevăzuţi bani pentru dotarea acestor şcoli, iar banii aceştia vor merge spre şcolile din mediul rural, pentru că unele ori nu au, ori au echipamente depăşite’, a spus ministrul.

El a afirmat că ar putea fi luată în calcul posibilitatea aducerii de la universităţi în şcoli a calculatoarelor care se schimbă, acolo unde unităţile de învăţământ nu deţin astfel de aparatură pentru a se putea derula orele de Tehnologia Informaţiei şi Telecomunicaţiei.

‘(…) Avem în zona universitară, spre exemplu, la specializările de informatică, parcuri de calculatoare, laboratoare care se schimbă, tehnologic vorbind, o dată la doi, trei ani. Calculatoarele care ies din folosinţă aici pot fi transferate la aceste şcoli, pentru că, la gimnaziu, spre exemplu, activităţile, disciplina respectivă care se va ţine pe calculator nu necesită echipamente de ultimă generaţie. Calculatoarele, să spunem cu o dotare medie, pot fi folosite pentru aceste discipline. (…) Va fi un consilier al ministrului care se va ocupa doar de această problemă, va culege informaţii din zona IT, din zona universităţilor cu aceste echipamente, inspectoratele vor centraliza aceste cerinţe şi apoi vom face distribuţia în teritoriu’, a susţinut Pavel Năstase.