Ministrul Educaţiei: Am solicitat unităţilor de învăţământ să-şi publice bugetul de venituri şi cheltuieli
‘Uneori ne este frică să publicăm date pentru că nu ne place realitatea. Dar dacă nu spunem care este realitatea, cum putem măsura progresul? Transparenţa vine şi din respectul faţă de societate. Mă gândesc la universităţi, la şcoli. De exemplu, am solicitat ca şcolile să îşi afişeze, să publice bugetul de venituri şi cheltuieli. Este respectul şcolii faţă de finanţarea activităţii educaţionale de către administraţia locală, sau atât cât vine de la minister, ori din fonduri europene. Dacă aceste elemente de transparenţă ar veni ca un reflex natural, nu forţat, atunci ar fi mult mai simplu’, a afirmat ministrul.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, le-a cerut printr-o notă inspectoratelor şcolare legat de asigurarea transparenţei decizionale să monitorizeze ca până pe 31 ianuarie toate unităţile de învăţământ să asigure afişarea bugetelor la avizier, precum şi postarea pe prima pagină a site-urilor proprii.