Ministrul Educaţiei le cere subalternilor să iasă din birouri şi să coopereze cu marile companii pentru susţinerea învăţământului profesional

Economica.net
11 05. 2017
scoala_profesionala_41039700

Aflat la un târg al educaţiei şi ofertelor de muncă desfăşurat, joi, la Arad, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a ţinut un discurs în care i-a încurajat pe elevi să se îndrepte către şcolile de meserii, iar profesorilor şi angajaţilor din instituţiile subordonate le-a cerut să iasă din birouri pentru a coopera cu marile companii care caută forţă de muncă specializată, potrivit News.ro.

„Eu nu mi-am propus ca ministru al Educaţiei să fac o nouă reformă, pentru că lumea ştie foarte bine că aceste reforme de fapt nu au produs nimic. Dar vrem o abordare pragmatică, împreună cu angajatorii, cu inspectoratele şcolare, să coborâm pe pământ, să mergem în industrie, pentru că din birou nu facem nimic (…) Trebuie să coborâm din birouri şi să mergem pe teren, iar educatorii, factorii responsabili, să facă şi ei un pas către angajatori, pentru că ei au făcut acest pas”, a spus Năstase.

Ministrul a spus că există numeroase companii mai mici sau mai mari care se implică în procesul de formare a tinerilor, participând la programe în parteneriat cu şcolile.

„Abordarea companiilor se datorează în primul rând unei presiuni, unei crize a forţei de muncă la nivelul unor calificări de bază, de care România începe să ducă lipsă (…) Angajatorii sunt obligaţi, în ultimă instanţă, să-şi formeze propriile şcoli. Avem foarte multe exemple în care companii foarte mari şi-au creat până la nivel de universitate, ceea ce nu este tocmai potrivit. Învăţământul trebuie să rămână învăţământ, angajatorii trebuie să se ocupe de industrie, agricultură, de servicii…”, a spus ministrul.

Pavel Năstase a declarat că din următorul an şcolar se introduce învăţământul dual şi le-a adresat o recomandare părinţilor să-şi îndrepte copiii către acest sistem.

„În ultimul timp, învăţământul profesional şi tehnic a rămas puţin în urmă, eu îndrăznesc să spun că este cu mult rămas în urmă. Înainte de revoluţie am avut un învăţământ profesional şi tehnic foarte bine dezvoltat, care însemna cam 70 la sută din învăţământul preuniversitar. Trebuie să educăm şi părinţii, pentru că ceea ce se întâmplă astăzi, cu această structură care nu este naturală a învăţământului preuniversitar, în care preponderent se găsesc licee cu profil teoretic… cred că ar trebui ca părinţii să se gândească la faptul că e foarte benefic ca, în funcţie de talentul copiilor, de aptitudini, să se orienteze şi spre zona practică, tehnică. Sunt foarte multe meserii mai bine plătite decât un profesor universitar, dar noi am uitat acest lucru. Vom ajunge să importăm forţă de muncă din Albania, Pakistan, alte locuri de pe mapamond, ceea ce nu îmi doresc”, a spus Năstase.

Ministrul a criticat faptul că în ţară nu există în general târguri care să reunească şcolile şi companiile, la care părţile pot să îşi prezinte reciproc ofertele şi să demareze colaborări.

„La Arad e o situaţie bună, pentru că există şi angajatori de top, şi organizare. Avem acest târg (EDU2JOB – n.r.) cu o prezenţă farte numeroaă, ceea ce m-a impresionat. Chiar în această perioadă în toate judeţele ar trebui să se organizeze un astfel de târg, dar lucrurile astea nu se întâmplă… Aradul ocupă un loc fruntaş în implementarea învăţământului profesional şi tehnic, prin multe exemple”, a spus Năstase.

Ministrul Educaţiei a adăugat că „dezvoltarea învăţământului profesional poate reduce presiunea pe bacalaureat”, în condiţiile în care „procentul de promovabilitate este foarte scăzut”.

„Pentru învăţământul dual avem puse la punct toate metodologiile, regulamentele, toată organizarea, astfel încât din anul şcolar 2017/2018 să dăm drumul la această formă de învăţământ”, a încheiat ministrul.

Pavel Năstase a participat la Arad la Târgul EDU2JOB, care include un târg al locurilor de muncă, un târg al educaţiei şi unul al firmelor de exerciţiu. Manifestarea are loc timp de două zile la Expo Internaţional Arad, organizatorul principal fiind Camera de Comerţ. Aproximativ o sută de firme şi şcoli sunt reprezentate prin standuri, acestea prezentându-şi ofertele.