Ministrul Energiei a propus KazMunaiGas să dezvolte o fabrică de bitum în România: „Avem nevoie să-l producem în ţară. Poate asta ar fi o direcţie de dezvoltare pentru grupul Rompetrol

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a propus joi conducerii companiei KazMunaiGas să construiască o fabrică de bitum în România, în contextul în care ţara noastră importă acest material.
AGERPRES - joi, 27 mai 2021, 14:20
Ministrul Energiei a propus KazMunaiGas să dezvolte o fabrică de bitum în România:

„Aş vrea să le fac o sugestie colegilor de la KazMunaiGas. Construim foarte mult în România, construim drumuri, construim autostrăzi, importăm bitum, avem nevoie de bitum să-l producem în ţară. Poate că asta poate fi o direcţie de dezvoltare a Grupului Rompetrol”, a afirmat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a făcut această sugestie în cadrul ceremoniei de lansare oficială a lucrărilor de construcţie a noii centrale de cogenerare de la Petromidia, la care a participat, printre alţii, şi directorul general al KazMunaiGas International, Beimbet Shayakhmetov, scrie Agerpres.

Propunerea lui Virgil Popescu a avut în vedere banii disponibili în cadrul Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român.

De asemenea, ministrul Energiei a mai sugerat conducerii KazMunaiGas să dezvolte în zona Năvodari o fermă eoliană offshore.

„Vorbim de decarbonare, vorbim de Marea Neagră, vorbim de offshore, dar hai să ne uităm şi la offshore winds. Poate că un proiect ar putea fi dezvoltat aici, în apele româneşti ale Mării Negre, în zona Năvodari, de către Rompetrol, a unei ferme eoliene offshore de producere a energiei electrice. Acestea sunt două idei pe scurt pe care aş putea să le propun celor de la Rompetrol, pentru finanţare din Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român”, a menţionat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a fost prezent joi, alături de reprezentanţii Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) , la deschiderea oficială a lucrărilor de construcţie a centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia.

Potrivit FIEKR, noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va folosi drept combustibil principal gazele naturale, 25% din resursele necesare fiind asigurate din procesele tehnologice ale rafinăriei, iar restul de 75% fiind asigurat din reţeaua naţională, potrivit FIEKR.

Centrala va avea două turbine Siemens SGT-750 de înaltă performanţă şi două cazane recuperatoare de căldură, prin care unitatea va produce aproximativ 80 MW de energie electrică. Din aceştia, între 60 şi 70 MW vor acoperi integral consumul de energie electrică a platformei Petromidia. Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei de cogenerare este finalul lunii iulie 2023.

Centrala va mai genera abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, dar şi necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire a oraşului Năvodari, de până la 20 MWt/oră.

Potrivit FIEKR, noua unitate va genera anual impozite către bugetul de stat în valoare de aproximativ 11 milioane de dolari.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, înfiinţat în 2018, este deţinut de KMG International (KMGI) şi de statul român, prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE).

Te-ar mai putea interesa și
Un prim pas către pace în Ucraina? Cele două părți au convenit să nu mai lovească infrastructura energetică
Un prim pas către pace în Ucraina? Cele două părți au convenit să nu mai lovească infrastructura energetică
O întâlnire între echipele de negociere din Ucraina și SUA poate avea loc în Arabia Saudită în zilele următoare pentru a discuta aspectele tehnice ale unui armistițiu, a declarat......
Scandalul din Turcia continuă. În Istanbul au fost închise temporar, stații de metrou, linii de tramvai și șosele, după reținerea primarului, Ekrem Imamoglu
Scandalul din Turcia continuă. În Istanbul au fost închise temporar, stații de metrou, linii de tramvai și șosele, ...
Mai multe stații de metrou, linii de tramvai și șosele din Istanbul au fost închise temporar miercuri, pe fondul intrării ...
Anunțul BYD cu privire la noul sistem de încărcare ultrarapid pentru mașini electrice pune presiune pe rivalii din industria auto
Anunțul BYD cu privire la noul sistem de încărcare ultrarapid pentru mașini electrice pune presiune pe rivalii din industria ...
Pentru a doua oară în doar câteva săptămâni, BYD, rivalul chinez al Tesla, a zguduit industria auto mondială. Sistemul ...
SUA ar putea prelua controlul asupra centralei nucleare ucrainiene din Zaporojie, acum ocupată de ruși
SUA ar putea prelua controlul asupra centralei nucleare ucrainiene din Zaporojie, acum ocupată de ruși
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că a vorbit cu Donald Trump despre un potențial control ...